Deputatul Alexandru Băişanu:

Investiţii în infrastructura care să facă legătura între regiunile istorice ale ţării înseamnă astăzi unire

Iniţiatorul legii prin care s-a declarat Ziua Bucovinei, liderul ALDE Suceava Alexandru Băişanu, a declarat, ieri, că Bucovina merită să fie sărbătorită pentru că ocupă un loc special în istoria acestei ţări.

„Bucovinenii merită o zi a lor iar din acest motiv am şi propus şi adoptat legea privind instituirea Zilei Bucovinei. Bucovina e o regiune istorică ce ocupă un loc special în istoria ţării, în conştiinţa poporului şi este un model de convieţuire multietnică” a spus Băişanu.

Liderul ALDE Suceava a întărit faptul că bucovinenii şi românii trebuie să lupte pentru păstrarea valorilor pe care ni le-au lăsat moştenire străbunii noştri, iar la moment aniversar trebuie ca toţi românii, indiferent de zona din care fac parte, să fie uniţi şi nu dezbinaţi aşa cum este situaţia actuală.

„Unirea nu se face numai prin vorbe ci, în aceste momente, poate fi desăvârşită cu adevărat prin investiţii în cultură, educaţie, sănătate şi foarte, foarte important, prin dezvoltarea infrastructurii care să lege, în adevăratul sens al cuvântului, toate regiunile istorice” a declarat Băişanu.

Deputatul ALDE Suceava, ca vicepreşedinte naţional al ALDE şi vicepreşedinte al Comisiei de Transporturi din Camera Deputaţilor, a subliniat că Bucovina merită mai multă atenţie, iar din acest motiv ALDE a decis să susţină investiţii publice importante în această zonă, respectiv drumul expres Siret – Bucureşti, şosele de centură Suceava şi Rădăuţi, modernizarea drumul E 85 de la Roman la Siret şi autostrada A8, Iaşi – Tg. Mureş.

„Este un gest de recunoaştere a importanţei regiunii Bucovina şi de înţelepciune în raport cu bucovinenii şi istoria acestei regiuni, iar astăzi astfel de investiţii înseamnă unire” a completat Băişanu.

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

  1. Din gura e usor. S-a vazut anul acesta ce sustienre au avut investitiile.

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: