S-a stins din viaţă scriitorul bucovinean PAN SOLCAN

S-a stins din viaţă, pe 17 noiembrie 2017, la Bucureşti, scriitorul Pan Solcan, „Domnul Solcan”, cum îşi intitula Radu Mareş articolul pe care i l-a dedicat cu drag şi preţuire. Fiu al Todosiei (născută Leşan) şi al lui Porfir Solcan, cel care i-a reprezentat pe ţăranii suceveni în structurile democratice ale vremii, s-a născut la 25 mai 1924, în comuna Botoşana, despre care avea să scrie: „Nu mă gândesc la satul meu decât ca la un loc al tainelor şi al enigmelor nedezlegate până azi: aici s-a născut lumea şi tot ce a fost după aceea n-a însemnat decât un adaos. Mă apropii cu sfială de acele locuri, scăldate în lumină, cuprins de un amestec de teamă şi uimire, ştiind că aici totul mai este încă de cucerit şi că sunt posibile cele mai neverosimile întâlniri cu mine însumi. De câte ori vin în sat, sunt totdeauna puţin trist şi tulburat, mă uit cu ochii mari la cei care mă recunosc, ca şi cum n-aş merita recunoaşterea lor. Nu doar copilăria a rămas aici, eu însumi am rămas (am trăit efectiv în sat doar până la 12 ani şi apoi toate vacanţele până la 19 ani, iar printr-un accident biografic, încă şase luni, când împlinisem 23 de ani), a rămas sufletul meu şi de atunci toate vizitele, în orice anotimp, sunt tăcere şi aşteptare, ca şi cum mi-ar fi fost promise revelaţii gata să mă salveze, trăiesc ore de melancolie dulce, mi se topeşte voinţa şi nu ştiu singur ce ar fi mai bine, să urmez ispitele şi să caut ce s-a păstrat sau să nu mă ating de nimic.”

Fotografia lui Pan Solcan pe legitimația de șef de secție la ziarul „Zori noi” (1955)

 Pan Solcan a urmat şcoala primară în Botoşana, iar cursurile medii la Liceul „Ştefan cel Mare” din Suceava. A absolvit Facultatea de Ştiinţe Politice la Bucureşti. A fost inspector pentru artă, metodist la Casa Regională a Creaţiei Populare Suceava, redactor la „Zori noi” Suceava şi corespondent regional al „României libere” până în anul 1968. Din 1968, când s-a stabilit la Bucureşti, şi până în 1975 a lucrat în redacţia centrală a ziarului „România liberă”, ca redactor, şef de secţie şi redactor-şef adjunct. Între 1975 şi 1990 a făcut parte din redacţia revistei „Tribuna României” (unde a fost un an şi jumătate şef de secţie, iar apoi redactor-şef adjunct). În 1984, până în 1985, a fost detaşat în Redacţia Publicaţiilor pentru Străinătate, ca redactor-şef adjunct.

A trăit tragedia pierderii unicului fiu, profesorul universitar şi filosoful Mihai-Radu Solcan, şi i-a supravieţuit, alături de soţia sa, Cristina (născută Baltag, în Vama), graţie alinării întrupate de unica sa nepoată, Ada-Mihaela Solcan.

A debutat cu romanul „Căderea” (1980), urmat de alte şapte, „Umbra” (1982), „Jocul” (1984), „Nostalgia” (1987), „Vameşul ploilor” (1987), „Nu faceţi case mai înalte ca arborii” (1990), „Strigătul” (1997) şi „Străina” (1999), apărute la editurile Cartea Românească şi Albatros, alte câteva rămânându-i în manuscris. A publicat în revistele: „România literară”, „Contemporanul”, „Tribuna României”, „Cronica”, „Bucovina literară”. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Societăţii Scriitorilor Bucovineni.

 În anul 2003 a fost distins cu Premiul de Excelenţă al Fundaţiei Culturale a Bucovinei.

 Au scris despre om şi cărţile sale criticii literari, scriitorii Ioan Holban, Dumitru Radu Popa, Tia Şerbănescu, Constantin Pricop, Alexandru Condeescu, Dana Dumitriu, Adrian Dinu Rachieru, Daniel Cristea Enache, Niadi Cernica, Virginia Blaga, Onu Cazan, Radu Mareş ş.a., dar şi artiştii plastici Vígh Isván şi Gheorghe Zărnescu.

 Pan Solcan a lăsat pagini de publicistică dedicate meleagurilor natale, îndeosebi în „Tribuna României”, interviuri în „Crai nou” şi în „Bucovina literară”, care împreună cu cele opt romane alcătuiesc o moştenire care adaugă valoare valorilor literare şi gazetăreşti din Bucovina.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: