Buchiseli. Ironii lingvistice

Este de la sine înţeles că orice ironie se întemeiază pe cuvânt (chiar dacă, în varianta orală, acestuia i se asociază un ton potrivit sau, poate, un zâmbet pentru accentuarea sugestiei că din cele spuse ar trebui să se înţeleagă contrariul; facem abstracţie de posibilitatea lansării vreunor ironii prin semne, gesturi şi alte mijloace nonverbale). În cazul titlului de mai sus, trimiterea nu este, aşadar, la acest temei subînţeles, ci, mai degrabă, la ştiinţa limbii, ironiile la care ne vom referi fiind cele rezultate prin tratarea ludic-sugestivă a unor neologisme. Se regăseşte, probabil, în asemenea exprimări jucăuşe şi o atitudine cel puţin rezervată, dacă nu de adversitate, faţă de utilizarea abuzivă a împrumuturilor lexicale recente. Evident însă, ţinta principală a ironiei este un personaj ori o stare de lucruri.

Ne ajută să ilustrăm acest fenomen (mai ales) textele pe care o publicistă de autentic şi invidiabil talent şi întinsă cultură – Lelia Munteanu – le inserează zilnic în cotidianul on-line gandul.info (care apare de câţiva ani numai în această variantă, electronică).

  • „Să vezi mişcări spontane, flashmoabe, de n-a mai rămas fir de brusture în găurile din trotal, trotar, trotoar.” (12 iulie 2017). Cuvântul englezesc (de fapt, în limba de origine, de regulă, grafia privilegiată este în două cuvinte: flash + mob), tratat după un tipar al neaoşismului şi integrat într-un enunţ unde mai apar trei variante (voit) greşite ale lui trotuar (tot ca joc lingvistic), este, cum se poate uşor bănui, absent în dicţionarele româneşti, dar nu şi în limbajul presei. Din flash, care are sensul destul de familiar pentru români (vezi DEX ori alte dicţionare) – „luminaţie puternică de scurtă durată; (stră)fulgerare, a sclipi, a exploda luminos”, şi mob („mulţime gălăgioasă, gloată”), a rezultat flash mob, cu care, din 2003 (când în Manhattan a avut loc prima acţiune de acest fel) este denumit un grup de oameni care se adună brusc într-un loc public, face ceva neobişnuit şi se dispersează repede; se organizează prin telecomunicaţii, reţele de socializare şi e-mailuri virale (evenimentele de la începutul anului, cu participare numeroasă în oraşe mari din România, ar putea corespunde acestei definiţii).
  • „Macron a ştiut, fără îndoială, cum să-l şarmeze pe Donald J. Trump” (14 iulie); „confuzia plină de zel pe care a emanat-o Emmanuel Macron ca să-l şarmeze pe premierul Netanyahu” (16 iulie). În dicţionarele româneşti nu există decât şarm (din fr. charme, provenit din lat. carmen „formulă magică”) şi şarmant (din fr. charmant), verbul a şarma fiind inventat de L. M. (nu este însă exclus să mai fi fost folosit) pentru o blândă ironie la adresa unor puternici ai lumii. De remarcat că între personaje se află un francez.
  • „au chemat corul mixt să-i cânte Hau du iu do?” (12 iulie). Grafia românească a lui How do you do? („Ce mai faci?”) se adaugă elementelor de umor şi ironie ale textului, care se referă la o închipuită descindere a lui Soros la Seaca, în Teleorman, ceea ce ar fi prilejuit şi flashmoabele din primul citat.
  • „Trump va începe să tweetuieze dezminţiri” (16 mai). Trimiterea, prin verbul creat cu ajutorul sufixului verbal românesc larg uzitat, se face către reţeaua de socializare preferată de preşedintele american în exerciţiu – Twitter, intens implicată în alegerile prezidenţiale din 2016 şi frecvent folosită şi după aceea de D. J. T. pentru a-şi răspândi opiniile (şi deciziile!). Punctul de plecare al verbului inedit (tweetua) pare însă a fi tweets, cu sensul de „mesaje” (twitter se traduce ca „pălăvrăgeală, ciripit, agitaţie, freamăt”, iar tweeter este numele unui difuzor special, care produce sunete de înaltă frecvenţă).
  • „Nu de spiciuri are România nevoie astăzi” (9 mai). Varianata pe care o admit dicţionarele normative ale limbii române este speech, speech-uri (din engl. speech – „grai, limbaj, discurs, cuvântare”). Grafia (precum pronunţia) întăreşte ironia la adresa emitenţilor de vorbe goale.
  • Iată, în final, şi o„creaţie” a unui alt autor (Liviu Mihaiu, tot din gandul.info), care porneşte de la o altă limbă: „nu se mai poate vorbi iraţional întru soluţionarea chelcăşozului litigios” (30 martie 2017). În limba de origine, cum se ştie, acest barbarism (folosit cu intenţie) se scrie quelque chose – „ceva; un lucru nedeterminat”.

I.NEDELEA

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: