Flash

Conducătorii ţărişoarei noastre continuă să se împungă, să se ia în coarne… cum vreţi voi. Asta după ce Curtea Constituţională a respins sesizarea lui Călin Popescu Tăriceanu care îi lua apărarea lui Liviu Dragnea în cazul trecerii canalului Belina din proprietatea statului în cea privată a CJ Teleorman şi mai apoi în concesiunea unei firme controlate de actualul şef al PSD. Citez dintr-un material publicat de Mediafax: „Potrivit sesizării lui Tăriceanu, conflictul juridic de natură constituţională este generat de începerea urmăririi penale privind adoptarea unor hotărâri de Guvern”. „Or, potrivit celor statuate chiar de Curtea Constituţională, adoptarea hotărârilor de guvern dă expresie competenţei originare a Guvernului” susţinea preşedintele Senatului. Acesta a solicitat CCR să constate existenţa conflictului juridic între Ministerul Public şi Guvern şi, totodată, să constate că acest conflict are drept cauză faptul că DNA şi-a arogat competenţa de anchetare a oportunităţii şi legalităţii elaborării celor două hotărâri. O altă cerere a lui Tăriceanu către CCR este „să statueze că, pe viitor, procurorii nu pot ancheta circumstanţele, împrejurările, oportunitatea şi legalitatea hotărârilor de Guvern”. Din păcate pentru actuala putere, Curtea Constituţională a decis, conform declaraţiei preşedintelui acesteia, Valer Dorneanu: „Curtea, cu unanimitatea voturilor celor prezenţi, a respins sesizarea şi a constatat că nu există un conflict de natură constituţională între Guvernul României şi Ministerul Public”. Ca să n-o mai dăm „pe lângă grajd pe lângă şură”, cei care vor cu adevărat ca justiţia să fie independentă le-au cam tras-o politicienilor care se vor imuni la toate. Despre care toate ştiţi şi voi. Cu sau fără acte. Şi ca o cireşică pe colivă, atât Tăriceanu, cât şi Dragnea au declinat invitaţia preşedintelui României la parada de 1 Decembrie din Bucureşti. „Nu accept invitaţia domnului Iohannis pentru că nu cred în ea” a declarat şeful Camerei Deputaţilor. Hai, bre, parcă suntem copii de grădiniţă… Ambilor preşedinţi de camere parlamentare le este frică de reacţia amărăştenilor care vor ieşi pe stradă (ori din instinct ori din respect pentru această sărbătoare) când îi vor vedea. Aşa că, cel mai probabil, vor face o manifestaţie specială doar pentru ei, în Teleorman, unde se vor simţi în siguranţă. (COSMIN LEAHU)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!