În contextul creşterii pensiilor şi salariilor, mai puţini beneficiari de ajutoare la încălzire

 >Sucevenii racordaţi la sistemul centralizat au depuse 831 de dosare, comparativ cu 1.295 în noiembrie anul 2016 >„Au rămas aceleaşi plafoane, au crescut veniturile, iar anumite persoane nu se mai încadrează în categoria beneficiarilor” spune primarul Ion Lungu

 Pe 20 noiembrie a expirat termenul pentru depunerea cererilor de acordare a sprijinului financiar guvernamental pentru încălzirea locuinţelor în sezonul rece 2017-2018. În municipiul Suceava, în această primă lună s-au înregistrat cu 663 de dosare în minus faţă de sezonul friguros anterior, diminuarea fiind urmare a creşterii pensiilor şi salariilor şi, respectiv, a păstrării mărimii plafoanelor de venit eligibile la plată la nivelul celor din anii precedenţi. Astfel, la compartimentele specializate ale executivului au fost depuse 831 de cereri pentru încălzirea în sistem centralizat, comparativ cu 1.295 în noiembrie anul 2016. Posesorii de centrale individuale pe gaze naturale au făcut 190 de cereri, la încălzirea cu combustibili solizi s-au adunat 100 de cereri, iar la cea cu radiatoare sau panouri electrice, altele două.

„Au rămas aceleaşi plafoane, au crescut veniturile, iar anumite persoane nu se mai încadrează în categoria beneficiarilor, potrivit legii. Cei care mai aduc cereri, pot intra la plată pe parcurs, până în luna martie” a spus primarul Ion Lungu.

Pentru încălzirea cu gaze naturale, energie electrică şi combustibil solid sau gaz petrolier lichefiat, plafonul de venit este de 615 lei pe membru de familie şi lună, la acest venit maxim sprijinul fiind de 20 de lei, 48 de lei, respectiv 16 lei pe lună. Plafonul pentru încălzirea pe bază de energie termică în sistem centralizat este de 786 de lei pe membru de familiei, la nivelul maxim a amintit compensarea fiind de 5% din valoarea facturii. În cazul persoanelor singure, în sistem centralizat venitul maxim pentru care se dă ajutorul statului este de 1.082 de lei pe lună, iar consumul este compensat în proporţie de 10%. Excluşi de la acordarea dreptului sunt deţinătorii de clădiri sau alte spaţii locative, în afara locuinţei; terenuri care depăşesc 1.000 mp, în zona urbană şi 2.000 mp, în zona rurală; autoturisme sau motociclete cu o vechime mai mică de 10 ani; autovehicule de orice fel; utilaje agricole; presă de ulei, moară de cereale; utilaje de prelucrat lemnul; terenuri, animale şi păsări.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: