A lovit un pieton pe trecerea de pietoni, iar apoi a fugit de la faţa locului. Incidentul a avut loc, potrivit poliţiştilor suceveni, luni, aproape de prânz, pe strada Mihai Eminescu din municipiul Fălticeni. Ajungând la intersecţia cu strada Ion Dragoslav, o şoferiţă în vârstă de 23 de ani, din comuna Vultureşti, a accidentat o femeie de 55 de ani, din localitate, care traversa regulamentar strada, pe trecerea pentru pietoni marcată şi semnalizată corespunzător. După care a plecat de la faţa locului, fiind identificată de poliţişti la domiciliul soţului, din municipiul Fălticeni. Victima a fost transportată cu o maşină de ocazie la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” şi „părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei”.
Un bătrân a fost luat pe capota unei maşini
Tot luni, dar în jurul orei 17, un octogenar a devenit victima unui accident rutier. Cercetările poliţiştilor au stabilit că, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 155A, din comuna Bogdăneşti, un localnic de 42 de ani a accidentat un bătrân de 81 de ani, din aceeaşi localitate, angajat în traversarea drumului, prin spatele unui camion staţionat, prin loc interzis şi fără să se asigure corespunzător. Victima a fost transportată cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Şoferul nu consumase alcool înainte de a porni la drum.
Comentarii