Transport în comun

Suceava este un oraş frumos. Nu mai are el fabrici şi uzine, dar are „lipici”. Toată lumea îşi aduce aminte de transportul de pe vremuri, când oamenii stăteau ca sardelele şi îşi rupeau hainele în aglomeraţia din autobuze. Pe la ora 6, oră muncitorească, sucevenii asaltau staţiile de autobuz şi se agăţau de orice numai să ajungă la serviciu, pentru că dacă întârziau, tovarăşii le mai împuţinau leafa.
Au trecut ani buni, am trecut la „profesionism”, dar în autobuz găsim în continuare persoane care trebuie înscrise în clasa zero sau pregătitoare. Nu mai sunt „meleurile” din timpurile străvechi, însă în zone speciale, unde sucevenii se înghesuie la distracţia lor, tot specială, cumpărăturile, se mai iscă îmbulzeală. Am mai amintit şi cu altă ocazie că ţăranii sunt nişte oameni sinceri, care ştiu ce-i munca şi au bun-simţ, „ţărănoii” fiind cu totul altceva. Aşadar, dacă un ins din ultima categorie prinde un scaun pe care se aşază, el îl păstrează până în ultima clipă înainte de a ajunge în staţie, iar atunci se „aruncă” spre ieşire parcă trezit din somn. Nu mai spun că pot să fie bătrâni sau mămici, persoane rupte de oboseală, dar pentru ţărănoi nu contează. Altă fază care se petrece în transportul în comun din Suceava este cea în care băieţii şi fetele cu şoriciul gros nu aşteaptă să cobori din autobuz şi se urcă efectiv peste tine. Este dificil să schimbi obiceiuri şi mentalităţi, dar ceva trebuie făcut. Pe vremuri era o poveste în care nişte „mardeiaşi” au vrut să tâlhărească un microbuz undeva în munţi, dar au dat în el peste lotul naţional de box… Aşa mi-aş dori ca un „ţărănoi” care face figuri în transportul în comun să se împingă într-un rugbist sucevean, care apoi să-i demonstreze jocul în grămadă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: