Razie de amploare făcută de poliţişti la Vatra Dornei

Lucrătorii Poliţiei Municipiului Vatra Dornei au organizat joi mai multe acţiuni cu efective sporite în sistem integrat pe raza de competenţă, inclusiv în mediul rural, pentru creşterea gradului de siguranţă publică şi respectarea legalităţii actelor de comerţ pe raza oraşului-staţiune. Potrivit datelor obţinute de la Biroul de presă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, în cadrul controalelor au fost angrenaţi peste 30 de angajaţi din toate structurile operative. Acestora li s-au alăturat forţe ale Jandarmeriei Vatra Dornei şi ale DSVA Suceava. Rezultatul acţiunii exprimat în cifre arată că au fost constatate cinci infracţiuni şi s-au aplicat peste 100 de amenzi în valoare totală de 53.290 lei. De asemenea, au fost confiscate bunuri în valoare de peste 5.500 lei, constând în băuturi spirtoase, cafea, produse de panificaţie, alimentare şi industriale, ba chiar şi material lemnos. În paralel, aproape 200 de persoane şi autovehicule au trecut prin filtrul verificărilor efectuate şi pe drumurile publice, unde oamenii legii au reţinut patru permise de conducere şi au retras şapte certificate de înmatriculare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!