Toamna şi… poezia

 Toamna este anotimpul în care, conform proverbului românesc, se numără… toate. Era şi normal să se numere şi poeziile. Este şi cazul prof. Ocravian Ciobîcă din Rădăuţi, care a sunat adunarea prietenilor şi a cunoscuţilor apropiaţi pentru a le prezenta cea de-a douăsprezecea carte de poezie, ieşită recent de sub tipar.

Pentru lansarea acesteia a ales localitatea sa natală, Arbore. Într-o pensiune din localitate s-au adunat spectatorii, ascultând întâi cu mare atenţie cele spuse de autor, inclusiv interviul acordat postului tv „Cromtel” Rădăuţi. Oaspeţii au fost din Rădăuţi, Arbore, Siret, Horodnic de Sus. Cartea se numeşte: „Bucovina, altarul credinţei şi tradiţiilor noastre”, cuprinzând poezii închinate unor localităţi din zonă, pe care autorul le-a considerat a fi cele mai importante localităţi din Depresiunea Rădăuţilor: Rădăuţi, Arbore, Milişăuţi, Marginea şi Siret.

Autorul a mărturisit că la recomandarea acad. Dimitrie Vatamaniuc a scris această lucrare. „Am înmănuncheat în această carte aspectele cele mai evidente din Bucovina: monumentele istorice, oamenii, realizările lor, peisajele sale din poveste şi tradiţiile milenare” a mărturisit autorul. Prof. Ion Prelipcean, la editura căruia a apărut cartea, a spus:

„Am venit la această lansare şi ca prieten apropiat. Ne-am mai văzut şi la celelalte lansări ale cărţilor lui Ciobâcă. Mă bucură fiecare activitate culturală. Vin cu dragoste la Arbore. O carte-i ca şi un copil. Noi suntem ca umbra unui nor, de aceea trebuie să lăsăm în urma noastră ceva. Am stat de vorbă deseori cu autorul, care şi-a creat un stil. Cărţile noastre ne vor supravieţui. Urmaşii noştri ne vor cunoaşte mai bine din cărţi. Ciobîcă are un stil original, combinând versul cu fotografia, care vorbeşte mai mult decât textul. Este foarte costisitor să tipăreşti azi o carte. Consider că succesele cele mai mari le au cărţile care sunt pline de fotografii…”

Viorica Cârdei, ani de zile colegă de cancelarie cu autorul, a spus: „Sunt deosebit de mândră de-această invitaţie. Am participat la toate lansările. Sunt bucuroasă că l-am ascultat şi pe prof. Prelipcean. Titlul cărţii este superb. A punctat Bucovina cu aproape toate lucrurile minunate pe care le are. Adaug şi comuna Horodnic de Jos, care-a dat cei mai mulţi intelectuali din judeţ.

În continuare, autorul a citit versuri din acest volum, pe care le-a comentat savuros. (Foto: MIHAI BOICIUC)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI