Încercarea

Încă dinainte să înceapă postul, cu abundenţă au prins a curge – amestecate, cu temeiuri sau cu pripeli – veştile inflamante despre scumpirile celor de-ale gurii. Şi despre cele deja piperate sau în curs, dar mai ales cu bătaie ceva mai lungă, către sfârşit de an, către aşa-zisul coş al sărbătorilor. S-ar zice din această privinţă că suntem străbătuţi de groaza foametei. Mde, poate că nu toţi, dar sigur cei mai pântecoşi sau cei mai guralivi. Auzi, frate, panică naţională! Să nu poţi pune şi tu pe masă, „ca tot românul” (lihnit), un porc de Crăciun?! Să te mulţumeşti doar cu jumătate ori poate numai cu o pulpă, acolo?!! Păi asta ar însemna serioasă lovitură în tradiţie, s-ar chema că n-ai în jurul cui să-ţi strângi cum se cade familia şi prietenii. Căci dacă nu te-adună porcul, apoi cine?!!! Dacă ai porc întreg, se cheamă că eşti om întreg; dacă ai jumătate, eşti om pe jumătate; dacă te mulţumeşti doar cu o felie de jambon, fără să strigi ce năpastă a dat peste tine, ar însemna că nici nu meriţi să ai gură, limbă, dinţi, stomac şi colon. Unde-am ajuns, fraţilor?!!! Să vină zilele de blecfraidi, să fii oareşcât în stare să-ţi cumperi congelator nou şi încăpător, dar să nu fii vrednic s-adăposteşti în el un porc… Straşnică încercare în postul acesta: s-o dai pe fasole şi doar la porcul împuţinat să-ţi stea gândul.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI