Referendum pentru familie

Referendumul pentru căsătorie, între adevăr şi dezinformare (II)

ADEVĂR:

Europa a fost fondată pe valorile libertăţii de exprimare, de credintă şi de conştiinţă!

Trebuie menţionat că legislaţia la nivel european permite definirea căsătoriei în conformitate cu dorinţa cetăţenilor din statul respectiv (art. 9, Carta drepturilor fundamentale UE).

Este momentul în care forurile UE pot demonstra respectul faţă de suveranitatea naţiunii române în materie de definire a căsătoriei, în conformitate cu principiile Uniunii Europene, fiind un excelent motiv de diminuare a euroscepticismului.

Dezinformare – Ţările dezvoltate economic din Occident (Suedia, Danemarca etc) au adoptat căsătoria unisex. Nu e normal să fim ca ele?

Nu există o corelaţie între gradul de bunăstare al unei ţări şi acceptarea căsătoriilor între cuplurile de acelaşi sex.

Există ţări dezvoltate economic în Europa care nu acceptă căsătoria între persoane de acelasi sex: Elveţia, Polonia, Croaţia etc.

ADEVĂR:

In Elveţia, una dintre cele mai dezvoltate ţări, căsătoriile unisex nu sunt permise.

Mai mult, ţările care au atins un nivel ridicat de bunăstare economică au făcut-o având ca fundament principiile civilizaţiei iudeo-creştine şi nu noua ideologie, ruptă de firescul lucrurilor, ruptă de evidenţa biologică.

Dezinformare – Ne întoarcem în Evul Mediu, cu o mentalitate retrogradă şi înapoiată

ADEVĂR:

Căsătoria între un bărbat şi o femeie şi familia bazată pe căsătorie sunt constante în istoria umanităţii.

Căsătoria, apariţia copiilor şi formarea unei familii ajută bărbaţii să se maturizeze, să se responsabilizeze şi să-şi asume un scop în viaţă.

Căsătoria conferă siguranţă afectivă şi materială, atât de necesară momentului de mare angajament din viaţa oricărei femei, momentul în care devine mamă.

Căsătoria şi familia bazată pe căsătorie asigură condiţiile optime naşterii, educării, dezvoltării copiilor şi perpetuării societăţii umane.

Aceste lucruri au fost, sunt şi vor fi constante în istoria umanităţii.

Dezinformare – Refuzul de a legaliza căsătoria unisex ne duce în sfera de influenţă a Rusiei

Efectele benefice ale căsătoriei dintre un bărbat şi o femeie şi ale familiei bazate pe aceasta sunt recunoscute de o majoritate largă de ţări de pe toate continentele: Europa, America, Asia etc.

ADEVĂR:

Căsătoria între un bărbat şi o femeie este o instituţie universală.

Acest consens nu influenţează independenţa ţărilor şi nu determină ca acele ţări să se afle unele în sfera de influenţă a altora.

Este doar o recunoaştere comună a unui adevăr simplu şi universal, căsătoria = bărbat + femeie.

Dezinformare – Este un demers populist, care permite manipularea maselor într-un mod periculos

Putem apăra dreptul fiecărui copil de a avea o mamă şi un tată? Putem să stabilim ce anume vor învăţa copiii noştri la şcoală? Din acest motiv apărăm definiţia căsătoriei ca fiind uniunea între un bărbat şi o femeie. Cine are dreptul să stabilească aceste lucruri? Sunt realităţi fundamentale care stau la baza societăţii.

ADEVĂR:

Ce vor învăţa copii la şcoală? Cine decide acest lucru? Normal, părinţii copiilor, majoritatea!

Într-o democraţie autentică, este firesc ca această decizie să aparţină majorităţii. Faptul de a i se impune majorităţii, de către o minoritate, o redefinire forţată a căsătoriei este o nouă formă de totalitarism, similară comunismului.

Dezinformare – Încalcă demnitatea umană prin conţinutul instigator la ură.

Singurul lucru pe care cei 3.000.000 de români semnatari şi-l doresc este să protejeze firescul, propriul sistem de valori, modelul pe care cu toţii l-am primit moştenire de la părinţii noştri: căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, relaţia de iubire dintre aceştia şi copiii care apar ca urmare a acestei relaţii de iubire.

ADEVĂR:

Protejarea unei valori nu reprezintă ură faţă de persoanele LGBT

Nu am jignit niciodată pe nimeni, respectăm întru totul dreptul la viaţă privată al oricărei persoane.

Este aberant să fim etichetaţi ca fiind persoane ce instigă la ură.

Dezinformare – Se scindează şi se tensionează societatea, se ameninţă unitatea şi pacea socială

Dreptul copiilor de a avea o mamă şi un tată, dreptul părinţilor de a-şi educa copiii în conformitate cu propriul sistem de valori, libertatea de exprimare, de credinţă şi conştiinţă sunt valori fundamentale în cadrul oricărei societăţi democratice.

ADEVĂR:

Tensiunile în societate se produc de către cei care atacă valorile fundamentale ale societăţii.

Scindarea şi tensionarea situaţiei sunt determinate de către cei care atacă aceste valori universale şi vor să reinventeze legile firescului, legile existenţei, impunând o nouă formă de totalitarism, similară comunismului, în care libertăţile fundamentale sunt erodate.

Dezinformare – Este ilegal; se urmăreşte o redefinire a familiei

În Constituţie, familia şi raporturile de familie sunt noţiuni extinse, mai largi şi izvorăsc din mai multe relaţii:

– relaţia de căsătorie (soţ, soţie, copii) – art. 48 alin. 1

– relaţia de descendenţă (copil-părinte), indiferent dacă părinţii sunt căsătoriţi sau nu – art. 48 alin. 3

– relaţii de fapt; art. 26

Demersul vizează exclusiv definiţia CĂSĂTORIEI, prin precizarea explicită a persoanelor care se pot căsători: un bărbat şi o femeie. Este o translatare, o copiere a definiţiei din Codul civil în Constituţia României.

ADEVĂR:

Referendumul se referă la definiţia CĂSĂTORIEI

Nu are loc, deci, o redefinire a familiei, Curtea Constituţională a României specificând clar acest lucru: se aduce doar o precizare expresă a faptului că cei doi parteneri trebuie să fie de sex biologic diferit (decizia CCR 528/2016).

Dezinformare – Se afectează familia monoparentală, care ar fi lăsată în afara legii, neprotejată.

Familia monoparentală este acel tip de familie în care copiii locuiesc doar cu unul din părinţi. Acest lucru se poate întâmpla ca urmare a divorţului, a separării părinţilor, a decesului unuia dintre părinţi, a înfierii unui minor de către un adult sau ca urmare a deciziei unei femei de a da naştere unui copil fără a fi căsătorită sau fără a locui cu un bărbat. (Va urma). (M. M.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!