Orientări europene în domeniul educaţie la început de mileniu III

La sfârşitul anilor 80, în limbajul politicilor educaţionale din Europa a apărut termenul dimensiunea europeană, ca răspuns la nevoia de reformare a educaţiei la început de secol XXI. După schimbările politice din 1989, toate ţările Europei geografice au devenit membre ale Consiliului Europei (România a aderat la data de 7 octombrie 1993), dimensiunea europeană devenind o finalitate comună a tuturor sistemelor educative din Europa şi fiind marcată de cele trei valori care asigură identitatea Consiliului Europei: drepturile omului, pluralismul şi statul de drept. O altă organizaţie europeană preocupată de educaţie este şi Uniunea Europeană (România a devenit stat membru al Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007). Cooperarea dintre cele două organizaţii europene în domeniul educaţional are drept scop armonizarea politicilor, structurilor şi instituţiilor educative.

Şcoala românească s-a înscris şi ea în demersul de reformare, cooperând cu celelalte ţări europene la crearea unor strategii educative performante. În literatura română de specialitate conceptul dimensiune europeană a fost teoretizat şi în lucrarea „Pregătirea psihopedagogică – Manual pentru definitivat şi gradul didactic II”, coordonată de Dan Potolea, Ioan Neacşu, Romiţă B. Iucu, Ion Ovidiu Pânişoară.

În lucrarea citată, conf. univ. dr. Roxana Chivu consideră că „,…ar trebui să evidenţiem ce înţelegem prin dimensiune europeană, ce reprezintă aceasta, care sunt elementele componente, caracteristicile, modalităţile în care conceptul de dimensiune europeană se materializează prin intermediul acţiunilor specifice în învăţământul românesc: la nivel de finalităţi, curriculum, în realizarea orelor la clasă prin transmiterea cunoştinţelor, formarea competenţelor europene şi educarea în spiritul valorilor europene.

Dimensiunea europeană a educaţiei nu trebuie să limiteze posibilitatea tinerilor de a-şi construi liber propria identitate. Pentru a putea alege însă, ei trebuie mai întâi să înveţe şi să ştie care sunt alternativele, în special în domeniul valorilor, unde orientarea este mai dificilă, mai ales dacă se renunţă la modele pentru a nu limita libertatea individului. În acest sens, dimensiunea europeană facilitează formarea identităţii culturale şi morale a individului.

Dimensiunea europeană a educaţiei se obiectivează în formarea cetăţenilor europeni înzestraţi cu informaţii şi competenţe europene, educaţi în spiritul valorilor europene, care au cultură, conştiinţă şi identitate europeană”.

În acest sens, alături de domeniile educaţionale reprezentative (educaţia intelectuală/estetică/fizică/ profesională/ pentru carieră) care au suferit de-a lungul timpului schimbări importante în planul finalităţilor, conţinuturilor şi modalităţilor de realizare, au apărut noile educaţii: educaţia pentru cetăţenie, educaţia personală şi socială, educaţia pentru valori, educaţia globală, educaţia interculturală, educaţia pentru dezvoltare, educaţia pentru mediu, educaţia pentru pace.

Experienţe reformatoare ale învăţământului românesc

În tendinţele inovative ale învăţământului românesc se înscrie şi introducerea disciplinei Istoria şi tradiţiile minorităţii ucrainene pentru clasele a VI-a şi a VII-a. Disciplina este prevăzută în planul-cadru de învăţământ în aria curriculară Om şi societate, având un buget de timp de o oră pe săptămână.

Din nota de prezentare a disciplinei aflăm că „prin statutul său, disciplina Istoria şi tradiţiile minorităţii ucrainene conturează cadrul favorabil pentru ca elevii să înţeleagă trecutul şi prezentul comunităţii etnice din care fac parte şi să participe activ la viaţa socială şi culturală a acesteia. Ea promovează valori morale şi civice prin intermediul cărora se construieşte identitatea şi se promovează dialogul intercultural.

Programa s-a construit având în vedere principiul coexistenţei românilor şi al minorităţilor conlocuitoare, care a marcat profund identitatea românească în ansamblu. Alte două principii complementare, care stau la baza acestei programe sunt multiperspectivitatea şi interculturalitatea. Ele implică acceptarea şi asumarea unor puncte de vedere diferite asupra unor evenimente comune care sunt interpretate în concordanţă cu propriul bagaj cultural şi istoric”.

Fărâme din experienţa noastră

Am început studiul acestei discipline cu o temă firească şi provocatoare în acelaşi timp: Întâlnirea cu rădăcinile mele. O temă firească deoarece cunoaşterea rădăcinilor este o datorie firească a fiecărui om; provocatoare pentru că în epoca în care trăim copii stau mai mult în faţa monitoarelor şi pierd contactul cu lumea reală. Se înstrăinează tot mai mult, chiar şi de membrii familiei. Un comportament care nu trebuie neglijat de familie, deoarece doar prin comunicarea cu copiii putem influenţa pozitiv dezvoltarea personalităţii acestora. O vorbă din popor spune că educaţia începe cu „cei şapte ani de acasă”… deveniţi mai puţini acum, deoarece copiii sunt incluşi în diverse forme educaţionale încă de la vârste mult mai fragede. Oricum ar fi, educaţia începe din prima zi de viaţă a copilului. Un proverb persan spune că „Dacă prima piatră e pusă strâmb, atunci peretele va fi strâmb până sus”. Vorbind despre educaţie şi despre rolul familiei în dobândirea acesteia, poetul german Goethe zicea “S-ar naşte şi copii crescuţi/ De-ar fi crescuţi părinţii”.

În cadrul primei ore am încercat să găsim o definiţie a familiei, am identificat rolul membrilor în familie, am construit din cuvinte o casă – fiecare cuvânt reprezentând o cărămidă. Fiecare cărămidă – cuvânt conţinea un termen care poate contribui la rezistenţa unei familii în timp şi peste timp: fericire, armonie, înţelegere, iubire, legătură, iertare, grijă, atenţie, afecţiune, devotament, sacrificiu, încredere, bucurie, înţelegere, ajutor, răbdare etc.

Pentru acasă au primit ca sarcină de lucru să realizeze arborele genealogic al familiei, lucru care a necesitat discuţii cu membrii familiei, documentare. Unii au săpat adânc, aducând informaţii şi despre străbunicii lor. Prezentarea unui arbore genealogic a durat şi 15 minute (în cazul familiilor numeroase, elevii ţinând neapărat să spună şi numele înaintaşilor lor, ce ocupaţii au avut etc.) ceea ce a făcut ca cele 50 de minute ale orei să nu fie îndeajuns… aşa că la cererea elevilor am ascultat poveşti de viaţă şi în pauză.

O activitate altfel care i-a scos pe elevi din rutina cotidiană, iar concluzia trasă a fost aceea că a descoperi urmaşul cui ai fost poate fi ceva cu adevărat fascinant.

LĂCRĂMIOARA GRIGORCIUC