Grupul „Rădăuţiul civic” a primit două premii

 Grupul „Rădăuţiul civic” a obţinut premiul de popularitate şi premiul al III-lea la categoria incluziune socială la Gala Tineretului din România organizată sâmbătă, la Bacău, capitala naţională a tineretului 2017-2018, de Ministerul Tineretului şi Sportului.

Gala Tineretului din România, aflată la a IV-a ediţie, reuneşte în fiecare an sute de tineri din întreaga ţară şi premiază cele mai reuşite proiecte cu şi pentru tineri.

Grupul de iniţiativă „Rădăuţiul civic” a fost nominalizat în finala galei 2017 la secţiunea incluziune socială cu proiectul „Tabără educativă pentru copiii casei de tip familial Universul copiilor din Rădăuţi”, fiind pentru prima dată în cei 4 ani când un proiect din Rădăuţi ajunge în finala acestei competiţii, singurul din judeţul Suceava în acest an.

Premiul de popularitate a fost înmânat la Bacău de ministrul Tineretului şi Sportului, ca urmare a faptului că proiectul grupului civic a adunat cele mai multe voturi pe platforma online Galatineretului.ro.

Proiectul taberei educative pentru copiii casei de tip familial „Universul copiilor” din Rădăuţi a apărut din dorinţa de a ne implica, de a da ceva înapoi comunităţii şi a constat în organizarea unui număr de patru sesiuni de educaţie non-formală (autocunoaştere, lucru în echipă, educaţie juridică şi curs de prim ajutor) şi a unei tabere la mare, în care unii dintre copii au văzut pentru prima dată marea, o experienţă de neuitat pentru ei (vizită la muzee, microrezervaţie, Adventura Parc, delfinariu). În urma încercării nereuşite de a obţine sprijinul autorităţilor, tabăra a fost realizată prin contribuţia cetăţenilor, proiectul derulându-se în perioada iunie – august 2017, arată grupul rădăuţean într-un comunicat.

„Ne-am dorit să arătăm comunităţii că se poate şi că iniţiativele pot să vină şi de la cetăţeni. Acest premiu ne onorează, dar ne şi obligă să continuăm activităţile în localitatea noastră şi chiar în judeţul Suceava. Am văzut la această gală proiecte frumoase din toată ţara, de aceea i-am îndemnat pe tinerii prezenţi să se implice în comunitatea lor locală pentru că schimbările pozitive se produc de către oameni care iau atitudine. Le mulţumim donatorilor, susţinătorilor şi întregii comunităţi rădăuţene, numai prin acest efort de echipă am reuşit. Îi invităm pe toţi cei dornici de implicare civică să ni se alăture cu iniţiativele lor” au declarat reprezentanţii grupului „Rădăuţiul civic” prezenţi la Bacău, Luca Ciubotaru, Liliana Coca şi Adrian Popescu. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI