Nu are importanţă unde ne-am cunoscut şi cum am ajuns să vorbim despre cele ce urmează să scriu. Important mi s-a părut a fi ce mi-a spus la acea vreme, care m-a determinat să reiau conversaţia, în ideea că, poate, facem cuiva un bine dacă citeşte: „Discuţia asta a noastră nu are rost dacă nu are niciun beneficiu. Dacă învaţă măcar un singur om din ce am povestit eu, atunci e cu folos” mi-a spus cel căruia, din motive lesne de înţeles, o să-i spun Andrei.
Este motivul pentru care am hotărât şi eu să vă spun povestea unui tânăr care a trecut prin iadul etnobotanicelor şi a avut puterea să iasă din el. El a putut, a fost în stare pentru că a găsit motivaţia şi pentru că a avut alături oameni care l-au iubit. Alţii au nevoie de ajutor, de sprijin, de înţelegere, nicidecum de oprobriul celor din jur şi a societăţii.
Prima „linie”
„Îmi amintesc că îi dispreţuiam pe prietenii mei când îi vedeam în cel hal ajunseseră după ce se apucaseră de consumat etnobotanice (vorbim despre scurta perioadă în care acestea au devenit legale – n.n.), mă uitam la ei cu scârbă, spune Andrei. La el, „totul a început dintr-o prostie”: a ieşit într-o dimineaţă cu prietenii, au mâncat ceva, după care unul dintre ei „a făcut două linii”. „M-au îndemnat şi pe mine, am refuzat la început, dar, pentru că mă aflam între prieteni buni, mi-am zis să văd cum e. Şi, după ce am tras, mi-am jurat că aia nu o să fie ultima dată”.
Ce a simţit de-a gândit aşa? „În primul rând, mă simţeam puternic, deşi eram rupt de realitate. Aveam încredere în mine, eram cel mai grozav. Asta era, în principal aveam încredere în mine, încredere care îmi lipsea”. Asupra lui, asta a făcut drogul: i-a dat încredere în sine unui copil care fusese cuminte până la 19 ani, ba chiar era considerat timid, care-şi văzuse de şcoală, nu absentase, care nu făcuse probleme părinţilor. Din acest motiv a continuat să-l ia, pentru sentimentul că deţine el controlul, că e puternic şi că poate face orice doreşte. Asupra altora, efectele erau îngrijorătoare: „Un prieten se drogase, stătea pe pat cu faţa în sus şi privea spre tavan. Întrebat ce face, a răspuns că priveşte la televizor, era convins de asta. Un altul, în prezenţa noastră, s-a întors cu faţa la perete şi a început o conversaţie cu el, spre uimirea noastră, care nu ştiam ce-l apucase, nu ştiam că se drogase”.
Droguri legale, aducătoare de moarte
Îl întreb dacă s-ar mai fi apucat de consum în cazul în care etnobotanicele nu ar fi fost legale la acea vreme. „Probabil că nu. Pentru că erau legale, erau şi mai ieftine, costau 60, 70 de lei un pliculeţ, îmi permiteam să le cumpăr. Din acest motiv am şi exagerat şi am ajuns la un număr impresionant de plicuri consumate. Să fi costat mai mult – 50, 80 de euro, cum erau cele nelegale, nu aş fi avut de unde să dau atâţia bani pe ele”.
De ce s-au legalizat? Nu ştie, dar ştie că mulţi au făcut atunci bani grămadă, a fost ocazia să se îmbogăţească. Un plic se cumpăra cu 15 lei şi se vindea cu 70, cine putea cumpăra 100 kg dădea lovitura. Cu preţul multor vieţi pierdute.
Etnobotanicele nu provoacă dependenţă de la primul plic consumat, cel puţin aşa se spunea când s-au legalizat. A avut prieteni care au consumat ocazional şi nu au devenit dependenţi. Lui, căruia i-a venit greu să se oprească, i-a fost greu tocmai din cauza stării de bine, a încrederii în sine pe care i-o dădeau. A plătit încrederea în sine cu o experienţă severă. „Drogurile nu sunt pentru proşti”.
Bani cheltuiţi, prietenii distruse
Într-o zi se duceau 100 până la 150 de euro, îmi spune. Dacă s-a gândit vreodată câţi bani a cheltuit în alea patru luni? „Nu am avut curaj” îmi răspunde. Mii de euro îi ies, probabil, dacă se apucă să adune.
A fost o vreme când cea mai mare grijă erau banii pentru doza următoare, odată consumată prima. „Nu mai aveam treabă cu realitatea, făceam adevărate filme în mintea mea, nu conştientizam ce fac, gândul era doar la bani, la cum să dau înapoi la timp suma împrumutată, să fac ceva să procur alţii. Luam din stânga şi dădeam în dreapta, capul îmi era plin de calcule din astea, visam să fac bani mulţi a doua zi şi să plătesc datoriile. Am fost în situaţia în care trebuia să fac rost de 20 de milioane de lei vechi într-o jumătate de oră, dar cu tot haosul din capul meu eram foarte calculat când venea vorba de bani. Am împrumutat de la o doamnă căreia i-am spus că am nevoie de ei pentru un foarte bun prieten care, cică, ar fi avut o problemă. Aflând, acesta s-a supărat şi a rupt relaţia cu mine, am suferit foarte mult atunci. Am dat banii înapoi la timp, dar prietenul meu nu m-a iertat decât peste mulţi ani.
Efecte
Cât timp se afla sub influenţa drogului nu putea nici să doarmă, nici să mănânce. „Mi s-a întâmplat să nu mănânc trei sau patru zile, aveam o faţă îngrozitoare, te speriai de mine când mă vedeai. Mi s-a întâmplat să stau pe pat şi, mişcând din degetele de la picioare, să am impresia că îmi iese fum din ele şi să mă cuprindă panica încercând să-l sting şi văzând că nu reuşesc. Mi s-a întâmplat să mă reped la părinţii mei, în toiul nopţii, şi să le spun că cineva umblă să le deschidă maşina. De la o distanţă foarte mare, mi se părea că aud cum o cineva umblă la încuietoare, o şi vedeam, în imaginaţia mea. Am ieşit la balcon şi am început să ţip la imaginarul hoţ, spre uluirea alor mei care nu ştiau ce am. Iar eu eram drogat în ultimul hal, fără ca ei să-şi dea seama.”
Şi-ar fi putut da seama, le dădea de bănuit? „Poate că da, dar probabil nu s-au gândit că aşa ceva este posibil. În primul rând aveam pupilele dilatate, de multe ori nasul umflat, că trăgeam pe nas. Apoi, eram tot timpul agitat, (într-o noapte am făcut 25 de drumuri cu maşina între centrul oraşului şi cartierul Burdujeni, de unde cumpăram pliculeţele) stăteam cu mâinile în buzunar şi dansam pe loc, nu aveam stare, păream că îs tot timpul gata să fac ceva – mulţi au reacţii asemănătoare. Asta îmi şi plăcea, de fapt. Marijuana, în schimb, nu îmi plăcea, mă liniştea, mă trăgea la somn.
Patru lucruri, a tras concluzia el, nu putea să le facă cât era drogat: să mănânce, să doarmă, să se îmbete, indiferent de cantitatea de alcool ingerată, şi să finalizeze un act sexual.
Nu-mi păsa de nimic, nici de oamenii care mă iubeau
Ce-au făcut cei apropiaţi când au aflat? „Prietenii au rupt legăturile, ceea ce a fost dureros. Mi-au fost alături o vreme, au făcut tot posibilul să mă ajute să nu mai consum, vedeau cum mă degradez cu repeziciune. Se rugau de mine, până apăreau ceilalţi şi mă chemau cu ei. Mergeam, că era prea mare tentaţia. Oricum, niciunul nu le-a spus ceva părinţilor.
Cine le-a spus? „Directorul de la firma la care lucram. Mergeam la muncă cu trei, patru pliculeţe de drog la mine, mă drogam în vestiar. Lăudăros – tot un efect al drogului – i-am spus unui prieten de la muncă şi acesta i-a spus directorului. Acesta l-a sunat pe tata, care i-a spus şi mamei”. Şi nici nu au aflat adevărul întreg, îl credeau doar consumator ocazional şi dealer.
A fost dureros pentru el să-şi vadă părinţii suferind. Plângând. „Am plâns amândoi foarte tare, a plâns şi tata, care s-a ţinut să nu plângă nici când a murit bunica”. A plâns mama, care găsea dimineaţa patul neatins şi copilul nicăieri. Nu l-au condamnat, nu l-au judecat şi au făcut ce au putut şi ce s-au priceput să-i fie alături, să îl ajute, deşi nu aveau imaginea de ansamblu a dezastrului.
A plâns prietena lui, cu care începuse o relaţie, care i-a rămas alături, cu care acum este căsătorit şi care l-a făcut fericit tată. „Ne-am cunoscut atunci, în perioada aia în care eram un consumator înrăit, aia i se părea ei că este starea mea naturală, de băiat vesel şi agitat, era nedumerită de comportamentul meu doar în momentele în care redeveneam eu, cel neinfluenţat de drog. A suferit foarte mult pentru că duceam o viaţă dezordonată, uneori promiscuă, şi îi mai şi povesteam isprăvile mele, fără să îmi dau seama cât de mult o fac să sufere.”
Lacrimi şi frică, să nu se reapuce, după ce s-a lăsat.
„Părintele ar trebui să fie deschis cu copilul”
Îl întreb ce le-ar spune părinţilor care au copii ce trec prin iadul prin care a trecut el. Pentru că acum, chiar dacă etnobotanicele nu sunt legale, nu înseamnă că pruncii lor nu pot da de ele pe unde se adună, cu cine se adună.
Îmi răspunde că un părinte trebuie să înveţe să fie alături de copilul său tocmai pentru a nu ajunge într-o astfel de situaţie, să facă astfel încât să prevină nenorocirea. „Ai mei nu m-au cunoscut niciodată, cât eram drogat, veneam acasă «rupt, spart» şi nu îşi dădeau seama. Ar trebui ca părintele să fie deschis cu copilul, să fie aproape de el, să fie prieteni, dacă este posibil, să nu impună interdicţii, constrângeri atunci când nu este cazul şi să nu îl certe, să îl pună la zid dacă a greşit, să îi explice pe înţelesul lui. Ai mei au înţeles altfel să îmi fie părinţi. Pe mine tocmai interdicţiile m-au împins să experimentez. Am fost cuminte cât am fost şi când am scăpat, nimeni nu a mai putut discuta cu mine. Pentru copil, atunci, totul este nou, este tentant, când se află într-o astfel de situaţie. Am prieteni care, pentru că au crescut fără restricţii, au avut puterea să decidă singuri că ceea ce fac este rău şi doar au experimentat.”
Mă pun în situaţia unor părinţi cu un copil adolescent şi îmi imaginez că stau să-l aştept seara, la uşă, mirosindu-l discret, poate-mi dau seama de ce a întârziat. Ce ar trebui să-mi dea de bănuit? „Anturajul, în primul rând, de acolo pornesc toate, de la prieteni. Degeaba stai tu, ca părinte, să-l păzeşti să nu lipsească nopţile, o poate face foarte bine şi ziua, eu aşa am făcut. Trebuie să-i cunoşti prietenii, locurile pe unde umblă, ori pentru asta trebuie să ai o relaţie bună cu el, să aibă încredere şi să vorbească deschis cu tine.”
Trist record personal: 25 de plicuri într-o noapte
În condiţiile în care un sfert de plic îţi dădea mult căutata senzaţie de bine, 25 pare o cifră astronomică. „Toţi cei care m-au văzut ce am făcut în seara aia erau convinşi că mor, că nu mai apuc a doua zi. După primele 8-10 plicuri, căile nazale mi s-au înfundat şi mai trecea foarte puţin drog prin ele. De la tubul pe care-l foloseam (eram expert în a face un tub din bancnote, în trei secunde dispărea „linia”) mă rănisem la nas şi-mi curgea sânge. Trăgeam, mă răneam, mă bufnea sângele, stricam o bună parte din plic, o luam de la capăt. Vreo 14 le-am consumat complet, parte din restul s-au dus cu sângele”. A fost, totuşi, rezistent şi n-a ajuns niciodată la spital.
Am luat pe datorie şi am pierdut maşina
Dacă nu ai bani, dealerul îţi dă pe datorie. Bine, nu dă oricui pe datorie, se uită şi el să vadă dacă are de unde-şi recupera banii. Iar el avea o maşină pentru care muncise, pentru care se străduise şi de care era foarte mândru, la cel 19 ani ai săi. Era visul său să aibă o maşină, investise în ea, muncise pentru banii ăia. „M-au luat de fraier, asta mai mult ca sigur, şi şi-au dat seama că nu pot să le ţin piept în caz de ceva. Mi-au cerut datoria, le-am trimis-o, aşa cum mi-au cerut, prin cineva care, până să ajungă cu banii la ei, a fost bătut şi jefuit. Mai mult ca sigur, tot de ei. Speram să dau banii ăia şi să termin cu datoria, nu ştiam ce mă aşteaptă. Peste câteva zile, dealerul mi-a cerut din nou banii şi, pentru că nu i-am dat, a venit şi mi-a cerut direct cheile. Atunci mi-am dat seama că tot el pusese mâna şi pe bani.
Ăla a fost momentul în care a decis că se opreşte: „Aia m-a durut cel mai tare, că mi-au luat maşina. Nu am plâns după bani, după sănătatea mea, nu au contat lacrimile celor ce mă iubeau. Când mi-au luat singurul lucru pentru care muncisem mult şi de care eram foarte mândru, am hotărât să pun capăt. M-am certat singur că nu am voinţă şi mi-am demonstrat că am. Şi am pus capăt”.
Pe bancheta de spate, între doi interlopi, cu alţi doi în faţă, nu a avut de ales, mai ales după ce a văzut şi un colţ de pistol la unul dintre ei. A mers şi a semnat actele de vânzare-cumpărare, el era singur, ei erau mulţi.
Consideraţii
Se poate să te laşi, îmi spune, dacă ai voinţă, dacă ai motivaţie, dacă ai alături oameni care îţi vor binele. „Când mi-au luat maşina, de care eram mândru şi care era realizarea mea personală, pentru care muncisem mult, atunci m-am decis, ăla a fost momentul în care am înţeles că îmi bat joc de viaţa mea şi că e cazul să mă opresc. Eu nu cred că există ceva pe lumea asta care să mă facă dependent, cel puţin pe mine, am atâta voinţă cât să renunţ la orice. Pentru mine a fost un episod care nu va mai fi, am văzut că nu mă pot stăpâni odată că pun mâna pe ele şi am conchis că drogurile nu sunt pentru proşti. Dar alţii nu o au, e nevoie să fie ajutaţi, să fie înţeleşi şi sprijiniţi”.
Regrete? Nu regret nimic pentru că ştiu bine că eu, cel de acum, sunt un om puternic tocmai pentru că am trecut prin ce am trecut. Îmi pare foarte rău că alor mei le-a fost ruşine cu mine, că i-am „răsplătit” astfel pentru tot ce au făcut pentru mine. Tatăl meu este, din punctul meu de vedere, cel mai grozav om de pe lume, mama mea este o femeie minunată, regret că i-am făcut să treacă prin momente grele. Îmi pare rău pentru felul în care m-am purtat cu iubita mea de atunci, actuala mea soţie, ştiu că i-am provocat suferinţe mari şi a stat lângă mine, chiar dacă familia ei s-a opus. Tot ce contează acum pentru mine sunt copilul meu şi soţia mea, pentru ei m-am schimbat, pentru ei muncesc, ca să le ofer tot ce au nevoie, sunt mândru de mine că pot. Nu aş schimba nimic din trecutul meu pentru că, poate, nu l-aş mai avea pe fiul meu. Şi cum aş putea să mai fac vreodată o nebunie ca cea pe care-am făcut-o când am o minune de copil?”
Comentarii