Arte marţiale

Mihai Tâmpeanu, poliţist în Galaţi, a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial de Karate Fudokan

Mihai Tâmpeanu, poliţist în Galaţi, a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial de Karate Fudokan, organizat la sfârşitul săptămânii trecute la Cluj-Napoca, la proba kata individual seniori, se arată într-un comunicat de presă transmis de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Galaţi.

Potrivit sursei citate, el a obţinut alte două medalii de argint în probele enbu masculin şi enbu mixt, dar şi o medalie de bronz la proba kata – echipe masculin, seniori.

Mihai Tâmpeanu a declarat că obţinerea aurului la această competiţie de karate, unde au participat peste 2.000 de concurenţi din 47 de ţări, reprezintă împlinirea visului de a-şi completa palmaresul.

„E recunoaşterea supremă a numeroaselor ore de antrenament, a momentelor dificile depăşite cu greu, a nevoilor şi a interdicţiilor pe care le are un sportiv de performanţă. Simţi că eşti în al nouălea cer!” a spus poliţistul, care are la activ mai bine de 20 de ani de activitate competiţională neîntreruptă.

Tâmpeanu are 30 de ani, este căsătorit şi are un băieţel de doi ani, despre care speră să îi calce pe urme şi să urce şi el într-o zi pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: