25 de primării nu au încheiat contracte pentru cadastrare gratuită

 >În judeţul Suceava eligibile sunt 105 dintre cele 114 unităţi teritorial-administrative, în Moara lucrările fiind încheiate, iar încă opt comune fiind cuprinse în alte proiecte de cadastrare

 Doar 80 de primării din judeţul Suceava au încheiat de contracte de finanţare în cadrul programului de cadastrare gratuită, dintre care 20 au parafat documentele cu pricina în trimestrul al treilea al anului 2017, a anunţat Vasile Mocanu, directorul executiv al Oficiului Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OJCPI) Suceava. Potrivit lui, încheiate efectiv sunt 71 de contracte de prestări de servicii cu societăţi specializate, 66 fiind perfectate în trimestrul anterior, Vasile Mocanu subliniind că în respectivele unităţi administrativ-teritoriale operaţiunile de înregistrare sunt în curs de desfăşurare. Judeţului Suceava i-a fost repartizată suma de 15,75 de milioane de lei, bani orientaţi spre 105 primării, deoarece în comuna Moara lucrările au fost încheiate, iar alte opt unităţi administrativ-teritoriale au fost cuprinse, anterior, în alte proiecte de cadastrare. În 2017, fiecare unitate administrativ-teritorială primeşte câte 150.000 de lei, faţă de 135.000 de lei în 2016, banii nefolosiţi urmând a fi reportaţi pentru 2018. Anul acesta, pentru lucrări de cadastru general, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară alocă un total de 442,35 de milioane de lei, pentru un maxim de 7.372.500 de imobile.

Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară (PNCCF) 2015-2023 are ca obiectiv principal înregistrarea gratuită a terenurilor, clădirilor şi apartamentelor în Sistemul Integrat de Cadastru şi Carte Funciară, programul fiind susţinut financiar din veniturile proprii ale Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, fonduri europene nerambursabile accesate în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: