Revenind în Fălticeni-Mon amour

Ieşeanul Grigore Ilisei este o prezenţă permanentă în viaţa fălticenenilor. Ne-a dovedit-o prin osmoza cu „Fălticenii mei” spre care se întoarce cu gândul, cu dorul, cu fapta, cu prezenţa la evenimenţial, cu o constantă a drumului afectivo-cărturăresc. Înnobilează prin prezenţă activităţile importante, aduce cu sine personalităţi din lumea academică, cultural-artistică şi scriitoricească, promovând acest topos mitic fascinant prin luminile spiritului. Şi o face cu dezinvoltura şi modestia celui ce este amfitrion, dar şi cu respectul cuvenit celor ce constituie armătura nobleţei spaţiului autohton. Efigii despre care vorbeşte, nu o dată, prin multitudinea canalelor de informaţie şi prin scriitură.

Chipuri pe pânza vremii, Junimea, 2017, ne oferă un spaţiu textual în care se perindă aristocraţi ai spiritului, universitari, scriitori, colegi de breaslă, actori, pictori, sculptori sau teologi. O lume pe care a perceput-o valoric şi pe care o prezintă cu seninătate, fără nostalgii, cu lumina şi mulţumirea că a fost nu doar martor, ci participant activ în viaţa cetăţii. Dovadă e portretul de pe copertă, surprins cu atâta naturaleţe de Zamfira Bîrzu. Şi încă o dovadă: „lecţia” de admiraţie constructivă despre care vorbeşte onorant Mircea A. Diaconu.

„Pe pânza vremii” sunt şi „eboşele”, cum le numeşte cu modestie, câtorva fălticeneni. Nativi sau adoptaţi. Dintre nativi, Grigore Vasiliu-Birlic, „vrăjitor al scenei”, care a excelat în teatru şi film, pliindu-se în mod deosebit pe comicul caragialian pe care l-a interpretat magistral. Feciorul micului negustor din preajma Bisericii Sfântul Ilie a făcut epocă. Pare-se că într-un alt timp, nesupus vicisitudinilor, ar fi putut deveni vedetă mondială.

Ion Irimescu, autor al unei opere monumentale păstrate cu respect în clădirea Muzeului, punctul zero al comorii spirituale a urbei, reprezintă în esenţă cultul pentru frumos din Pantheonul local. Trecerea lui fiinţială prin veac şi peste veac onorează dăruirea sa întru frumos. Perenitatea postumă, aşijderea onorează. Ca la o Mecă a artei, vizitatorii resimt pulsul frumosului etern. Cu privilegiul de a-l fi cunoscut şi de a-i fi fost contemporan, autorul a întreţinut prin film documentar sau reportaj ţinuta artistică şi morală a unei chintesenţe înveşnicind frumosul.

Paul Miron, profesor de romanistică la Universitatea din Freiburg, născut la Giuleşti în 1926, a copilărit la Fălticeni, unde a perceput coloratura umorului evreiesc din târgul a cărui istorie sentimentală o redă alături de autorul acestei cărţi. „Am copilărit la Fălticeni şi de aici amintirile cele mai frumoase despre ţara mea”. Şi alături de cei doi, nu putem să nu-l amintim şi pe maestrul Dan Hatmanu – fălticenean prin adopţie – în realizarea tuşelor cu oameni şi locuri.

Cristinel Aioanei, alias Preasfinţitul Timotei, îşi leagă destinul ecleziastic de întâlnirea binecuvântată a copilului de odinioară cu Mitropolitul Teoctist la sfinţirea Bisericii Fălticenii Vechi. Acolo slujea preotul Ilie Ilisei, tatăl scriitorului. „Chemarea Providenţei” l-a purtat pe calea regală a rugăciunii şi a înfăptuirii duhovniceşti, dar şi pe calea scriiturii, ca monograf al Rădăşenilor şi al urbei de pe Şomuz. Membru al Uniunii Scriitorilor, Filiala Bucureşti, PS episcopul se remarcă prin talent de condeier.

Alături de cei porniţi din Fălticeni, se perindă în paginile cărţii cei veniţi sau adoptaţi de acest spaţiu.

Constantin Ciopraga, spirit academic, universitar, scriitor, personalitate cărturărească de prim rang, a urmat liceul la „Nicu Gane”, reîntorcându-se de câte ori l-a mânat dorul spre cetatea adolescenţei şi a primei tinereţi. „Am tras o fugă la Fălticeni, la liceul nostru.” Şi Grigore Ilisei şi noi toţi care l-am revăzut în urbe, am admirat şi am învăţat în continuare lecţia rigorii din „înţelepciunea şi aristocraţia spiritului său”. Şi i-am sărbătorit tăcut centenarul, personalitatea şi postumitatea.

Vasile G. Popa, cărturarul de mare probitate morală, folclorist, memorialist, scriitor, şi-a luat seva din „Fântâni”, în preajma Mălurenilor natali. Teolog şi profesor iubit de generaţii, lovit de soartă prin detenţie nedreaptă, a avut privilegiul de a-l cunoaşte pe Vasile Voiculescu. Un alin în marea zbuciumatului destin. Revenind în viaţa urbei, s-a dedicat cu bucurie şi patos vieţii scriitoriceşti. Cel ce-l descoperise pe Nicolae Labiş, s-a dăruit în continuare preocupărilor literare. Fiul său, dr. Vasile V. Popa, îşi împlineşte acum datoria sacră de testamentar: publicarea postumă a operei sale.

Cătălin Ciolca, ”valahul cu suflet de moldovean”, s-a ataşat de Fălticeni care a devenit ”o patrie a sufletului său”. Cartea Fălticenilor de la A la Z, 2005, ediţia a doua 2010, este o carte de referinţă şi „un op lexicografic”. Ediţia a treia, care urma să apară, mult mai completă şi adusă la zi, n-a mai văzut lumina tiparului. Poate un gest de recunoaştere postumă s-ar impune din partea comunităţii.

Fălticeni, spaţiu matriceal cu permanenţe şi cu un du-te vino. Plecări ce presupun rămâneri în paternul oraşului. Grigore Ilisei este o constantă a locului primelor iubiri în care se întoarce cu sacul plin de roade pe care le dedică şi le dăruie generos oamenilor acestor locuri. Şi o face cu naturaleţe, limpezime, prospeţime şi iubire prin dubla sa cetăţenie moldavă, fălticeneană şi ieşeană, privind spre munţii din zarea copilăriei, dar şi dincolo de Siretul ce leagă cetatea de suflet cu cetatea afirmării destinului său de slujitor al zidirii întru cuvânt.

 O carte vie, o lecţie senină, un reţinut exerciţiu de admiraţie, şi nu singurul, pentru acest topos vibrând creativ întru frumos, pentru care îi mulţumim în acest noiembrie aniversar.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: