La bufet

În contextul protestelor sindicale din această perioadă, se vorbeşte şi despre tichetele de masă; care, prin noua lege a salarizării, dispar de la anul (dacă înţelegem bine, existând probabilitatea de a fi compensate prin acordarea unei „indemnizaţii anuale de hrană”, la nivelul a două lefuri minime şi brute). Aşadar, unii salariaţi se vor cu tichete şi pe mai departe, alţii au motiv să se întrebe: ce tichete, care-s norocoşii care (mai) primesc aşa ceva? E adevărat, după 1998, când s-au introdus, astfel de tichete vor fi avut mai mulţi; apoi, treptat, destui salariaţi au primit doar tichete de post negru. Din surse diverse aflăm că la începutul acestui an căpătau totuşi tichete între 2 milioane şi 2,5 milioane de salariaţi, într-un context în care numărul total al salariaţilor ar fi fost de cam 4,75 milioane. Aşadar, cam jumi-juma, cu precizarea că cei care oricum nu primesc tichete sunt slujbaşii care „preferă” să presteze la firme fără profit şi instituţii fără bugete… Estimp, zilele trecute, o televiziune difuza o „ştire” despre cum o firmă (nenumită, dar indicată prin anume elemente vizuale) s-a gândit să fie atentă cu angajaţii săi punându-le la dispoziţie, zilnic, prânzul (sub forma unui foarte divers bufet suedez, din care slujbaşul să-şi aleagă tot ce i se pare mai sănătos şi mai bun). Probabil că şi din cauză c-au văzut ştirea asta protestează sindicatele: să ceară social-democraţie de model suedez, cu bufet cu tot. Presupun că, atenţi la dorinţele alegătorilor şi ale opozanţilor, aleşii majoritari ai poporului se vor întâlni la bufetul Parlamentului, acolo unde o ciorbă costă între 1-4 lei, iar felul doi între 2-7 lei (potrivit Jurnalul.ro, nu Realitatea.net!), spre a discuta problema. Şi a o rezolva, desigur.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!