Dascălii suceveni nu duc grija banilor pentru navetă

> Navetiştii lucrează la 26 de unităţi de învăţământ preşcolar şi şcolar, pentru plata cheltuielilor cu transportul de la bugetul local urmând a fi disponibilizată o sumă de 67.470 lei

 Cadrele didactice şi personalul didactic auxiliar care îşi desfăşoară activitatea la unităţi de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Suceava, nedeţinând o locuinţă pe teritoriul reşedinţei de judeţ, nu trebuie să-şi facă griji în legătură cu decontarea cheltuielilor cu naveta. Autorităţile locale au banii necesari pentru onorarea cererilor venite de la centrele bugetare şcolare, un proiect de hotărâre pentru aprobarea disponibilizării acestora fiind pe masa legislativului municipal. Vizat este intervalul septembrie – decembrie 2017, în baza cererilor navetiştilor, de la bugetul local alocată urmând a fi o sumă de 67.470 de lei. Acesta, însă, cu menţiunea că decontarea „se va face în limita creditelor bugetare repartizate centrelor bugetare din învăţământ”. Solicitări au fost înaintate de consiliile de administraţie a 26 de unităţi de învăţământ preşcolar şi şcolar, decontate fiind cheltuielile pentru abonamente, carburanţi sau pentru folosirea mijloacelor de transport.

În conformitate cu prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, personalul didactic din unităţile de învăţământ de stat, care nu dispune de o locuinţă în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea profesională, beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport la, şi de la locul de muncă, între localitatea de reşedinţă şi sediul unităţii de învăţământ. Finanţarea respectivelor cheltuieli este prevăzută în bugetele unităţilor şcolare aflate în această situaţie. Aprobarea drepturile băneşti aferente personalului didactic care solicită cheltuieli de deplasare revine Consiliului Local, în urma unei propuneri înaintate de consiliul de administraţie al şcolii.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: