Rugbi, Divizia Naţională

CSM Suceava a luat doar bonusul defensiv din disputa cu Ştiinţa Petroşani

> Într-un meci contând pentru etapa a IV-a, CSM Suceava – Ştiinţa Petroşani 15-17 (3-10)

 Stadionul „Unirea” a găzduit ieri o nouă confruntare rugbistică de tradiţie între răzeşii suceveni şi minerii din Petroşani. Tot timpul, meciurile directe dintre ele au fost aprig disputate şi, în general, echipele gazdă îşi valorificau avantajul terenului propriu. Nu a fost şi cazul acestei dispute, în care petroşănenii s-au impus la final cu 17-15.

Prima repriză a disputei dintre CSM Suceava şi Ştiinţa Petroşani a fost destul de echilibrată, oaspeţii având un plus pe grămadă şi o superioritate la jocul în margine. Tehnicienii suceveni au mizat pe viteză în duelul cu masivii jucători hunedoreni. La jumătatea primei reprize scorul era egal, 3-3, fiecare dintre cele două grupări valorificând loviturile de pedeapsă primite. Deşi nu au arătat un tonus deosebit, gazdele ar fi putut să mai puncteze, dar au comis erori simple, cum ar fi trimiterea balonului din lovitură de pedeapsă în margine şi vreo alte două faze în care în loc să vadă roşu în faţa ochilor, cum erau tricourile sucevene, s-au trezit cu „stele” albastre, cum erau cele ale oaspeţilor. Efectul confuziei s-a simţit, iar petroşănenii au marcat un eseu transformat şi au condus la pauză cu 10-3.

În partea secundă, tot oaspeţii au fost pe fază şi au mai profitat de o greşeală a gazdelor pentru a duce scorul la 17-3 în favoarea lor. Încurajaţi din tribune şi găsind putere în pământul de pe „Unirea”, elevii antrenorului Marius Colţuneac, ajutat de Vasile Conache şi consiliat de Constantin Vlad, au revenit în joc prin eseul marcat de Toloş.

La 8-17, CSM Suceava a avut două şanse bune de a marca din lovitură de pedeapsă, dar alegerea a fost pentru o repunere din margine, parte deficitară total în meciul cu Ştiinţa Petroşani. Efectul acestei decizii s-a simţit mai târziu, când gazdele au primit un eseu de penalitate după o grămadă dominată clar.

Deşi s-a ajuns la 15-17, CSM Suceava nu a mai avut forţă să întoarcă rezultatul disputei cu Ştiinţa Petroşani şi s-a ales, ca şi etapa precedentă, doar cu bonusul ofensiv.

 

Rezultate consemnate în etapa a IV-a:

CS Năvodari – Gloria Buzău                       22-26

CSM Suceava – Ştiinţa Petroşani                15-17

Tomitanii Constanţa – RCM Galaţi             32-15

CSUAV Arad – RC Bârlad                     24-27

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!