Cartea ce te îndepărtează de lume

Cărţi bune se mai scriu şi astăzi. Ştiu că se mai şi citesc. Poate că numărul cititorilor este în descreştere, dar nu s-a redus la minimum. Un prieten de-al meu scrie, aproape în fiecare lună, pe o reţea de socializare, impresiile despre cartea pe care o citeşte, lăsând acolo impresiile sale postlecturale. Fără îndoială, sete pentru carte, pentru lectură mai este în această societate media.

O carte de dragoste care nu seamănă cu o altă poveste de dragoste te trimite la alte cărţi. E vorba de „Tema pentru acasă” de Nicolae Dabija, roman care continuă să fie citit de întreaga naţiune română, oriunde s-ar afla. Şi cum acest roman, de la apariţia lui (2009) şi până în prezent, rămâne a fi un best-seller în Basarabia şi în România, cartea pe care N. Dabija mi-a oferit-o cu autograf este împrumutată de elevii mei şi până în prezent, citită cu creionul în mână pentru a lua notiţe. Unele pagini sunt înnegrite de mina creionului, semn că mulţi dintre cititori nu se mai pot opri din a selecta judecăţile de valoare pe care le poţi întâlni în multe pagini. De fapt, cartea formează nu doar un cititor elitist, ci şi unul universal, de la elevi la profesori şi până la puşcăriaşi (autorul mărturisea, la una din întâlnirile sale, despre deţinuţii unei închisori, că aceştia au dovedit acelaşi apetit de lectură).

O nenorocită de moarte, prin care a trecut autorul în 2007, l-a inspirat să scrie un roman de dragoste. „Şi atunci, în acele clipe dintre viaţă şi moarte, iar mai exact – dintre moarte şi viaţă, mi s-a arătat această carte”, scrie autorul în prefaţa cărţii. Romanul continuă transcenderea dragostei de la primul cuplu, Adam şi Eva, până la cel contemporan, Mihai Ulmu şi Maria Răzeşu. Drama iubirii acestor tineri nu este de tip baladesc, cu un final fericit. Prin sacralitatea iubirii lor, Mihai şi Maria înfruntă Siberia de gheaţă, sfidează iadul Gulagului, în care era ţinut Mihai, pentru reeducare, se bucură şapte zile, asemenea cuplului eminescian, Maria şi Dionis, de o iubire ca în rai. Numai că raiul lor, pentru nişte contemporani ca noi, este o pădure sălbatică din taigaua uitată de lume. Pentru că Dumnezeu i-a dat femeii puterea de a-l îndumnezei pe bărbat prin iubire, Maria traversează toată Siberia. Pentru ea dragostea nu e măsură, ci un exces care cere sacrificare. Condiţiile în care „trebuia să spele tone de haine de-ale deţinuţilor. Îi venea să mângâie fiecare zeghe înainte de a o scufunda în apa rece ca gheaţa, gândindu-se că s-ar putea să fie a lui Mihai. Era fericită să presupună că hainele lui trec acum prin mâinile ei. Alegea câte una, după mărimea care i s-ar fi potrivit, şi o spăla îndelung-îndelung…” ne conving că a iubi înseamnă a-l purta pe celălalt în inimă. Maria Răzeşu, în acest moment de dăruire deplină, aminteşte de o Evă izgonită de pe pământ şi întoarsă în rai.

Romanul mai are ca aspect narativ fundamental şi problema deportării intelectualilor basarabeni. Hotărâţi să facă o lume fără Dumnezeu, cei care au exagerat traseul ideologic construit de Lenin şi Stalin „reeducau” intelectualii basarabeni. Aceştia credeau că „omul nu trebuie învăţat cum să gândească, el trebuie învăţat ce să gândească”.

La Liceul „V.Alecsandri” din Chişinău, ca de altfel în multe alte şcoli, profesorii de istorie au luat „Tema pentru acasă” ca suport didactic. La fel şi cei de română au considerat-o ca un ghid didactic la interpretarea anumitor teme. Fie că unii au văzut în ea multă istorie, alţii mai multă literatură, Dabija ne-a mărturisit că a pus la temelia conţinutului ei multă dragoste. Iar tematica acestui roman love story, se încadrează perfect în universalitatea poveştilor de dragoste. Celebrul cuplu Maria Răzeşu şi Mihai Ulmu ne trimite şi mai des cu înţelegerea la revenirea şi respectarea versetului 13 „Dragostea şi bunurile ei” din Epistola către Corinteni a Sf. Apostol Pavel: „Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte” etc. Îndemnul biblic al romanului, dragostea, este un precept pe care autorul ne aminteşte să nu-l profanăm, să păstrăm acest sentiment ca pe unul euharistic, să-l recuperăm, dacă nu cumva am pierdut prea mult din el aşa cum a fost la origini. E o carte care nu te lasă să n-o citeşti, o carte pe care cu cât o citeşti, cu atât te îndepărtezi de lume.

Prof. SILVIA STRĂTILĂ

Liceul „Vasile Alecsandri” Chişinău

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: