Flash

Se dau de ceasul morţii în ultima vreme presarii de la Capitală pentru faptul că, vezi Doamne, există bugetari cu… buget mai mare decât al altora. Adică nişte funcţionari publici cu funcţii de… secretari câştigă mai mult decât şefii lor. Şi aici este vorba de secretarii generali ai Senatului şi Camerei Deputaţilor care au un salariu brut de (să nu vă speriaţi) 19.055 de lei, în timp ce preşedinţii celor două camere au doar… 16.675 de lei iar preşedintele României 17.400 de lei. Despre celelalte sporuri şi sume forfetare, indemnizaţiile pentru participarea ca membri în diferite asociaţii ale acţionarilor şi alte facilităţi, nu se mai face vorbire că îi ia cu rece pe şira spinării şi pe „bogaţii” de la presa centrală. Despre cât câştigă cei de la BNR şi de la companiile de stat, ce să mai comentăm… Oricum, diferenţa între un brut de 1.450 şi unul de peste 16.000 de lei e una uriaşă. Drepturile unuia care munceşte pentru salariul minim brut pe economie şi ale unuia care doarme în parlament ori pe unde-l apucă şi-şi face vacanţe exotice ori „crapă în el moca” pe la diferite târguri şi manifestări sunt total diferite. Primul are dreptul să tacă inteligent dacă vrea să primească „praful de pe tobă”, iar celălalt să se răzvrătească pentru că ia prea puţini bani din taxele pe care le plăteşte primul.

COSMIN LEAHU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!