Prins în traficul rutier cu permisul suspendat, dar şi cu un transport ilegal de lemn

Un tânăr de 29 de ani din Solca s-a ales marţi cu un dosar penal pe care îl putea evita dacă mai răbda o săptămână. Ghinionul a căzut pe capul lui în jurul orei 17, după ce un echipaj din cadrul Poliţiei oraşului Solca a oprit pentru control, pe strada Poienilor din localitate, un autovehiculul înmatriculat în străinătate, la volanul căruia se afla tânărul care transporta de zor material lemnos. Doar că întrebat despre documentele necesare pentru marfa cărată, şoferul nu a putut oferi nicio hârtie, pentru că transportul era ilegal şi nu deţinea documente legale de provenienţă şi transport a celor peste 3 mc lemn de foc de esenţă molid. Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional pentru încălcarea prevederilor legii, iar materialul lemnos a fost confiscat şi predat în custodie Ocolului Silvic Solca. În plus, interogând bazele de date, poliţiştii au constatat că bărbatul nu avea voie să conducă vehicule pe drumurile publice deoarece are permisul de conducere suspendat… până miercurea viitoare. Astfel că tânărul s-a ales şi cu un dosar penal.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: