Un punct de vedere

Iluzii deşarte

Motto: „Mieux voudrait un sage ennemi”

(fr. „Mai bine un duşman deştept”)

La Fontaine, Ursul şi amatorul de grădini

 Evenimentele petrecute în cealaltă parte a Europei, tocmai în Spania, declanşate de referendumul din 1 octombrie a.c. al catalanilor pentru independenţă şi secesiune, pentru viaţă de stat proprie, sub forma unei republici, rupând legăturile multiseculare care-i leagă de regatul spaniol, ne oferă posibilitatea de a reflecta mai mult asupra tendinţelor de separare a unor populaţii şi regiuni din Europa, ca şi cum această hăcuire a continentului ar da mai multă vigoare Uniunii Europene. Dacă ne referim strict la Catalunia (Catalonia), situată în colţul sud-estic al Spaniei, un teritoriu mai mic decât al Belgiei, cu 7,5 milioane de locuitori, cuprins între Franţa, Spania şi Marea Mediterană, trebuie să spunem că teritoriul în discuţie a fost cucerit de romani, formându-se în decursul timpului un popor neolatin, cu limbă proprie, catalana, a cărui evoluţie a fost legată permanent de istoria statului spaniol. La fel ca şi alte regiuni istorice din Spania – Asturia, Galicia, Castilia veche şi Castilia nouă, Estremadura, Andaluzia, Murcia, Valencia, Aragon – Catalonia s-a bucurat şi se bucură de o largă autonomie, are un parlament propriu şi un guvern, are o poliţie proprie, încât o mare parte dintre catalani vor o viaţă politică proprie, ignorând constituţia regatului spaniol care oferă condiţii de manifestare şi dezvoltare tuturor regiunilor; dar toate până la secesiune. S-a văzut cât de energic a intervenit poliţia centrală spaniolă în ziua referendumului, cu brutalitate în cele mai multe cazuri, din care s-a înţeles că puterea centrală, de la Madrid, nu va tolera separarea. Se tot anunţă că se va proclama independenţa, că poliţia locală va trebui să apere graniţele noului stat, dar asta ar însemna un război. S-a mizat pe intervenţia Uniunii Europene? De data aceasta, organismele Uniunii au declarat că nu intervin, nu condamnă, este o problemă internă a Spaniei, s-o rezolve singură. Teama de un alt Brexit a convins Consiliul Europei că-i mai bine să facă un pas înapoi. Asta s-a întâmplat în cazul Spaniei; dar dacă era România? Ce mai îngrijorări în toată lumea bună, ce mai condamnări la CEDO, ce mai comisii de control, ce mai rapoarte! Cu siguranţă, României i s-ar fi tăiat toate fondurile, era obligată să plătească amenzi şi să primească comisarii europeni care s-o monitorizeze şi să-i arate ce înseamnă dubla măsură.

Oricât de mult ar manipula situaţia separatiştii catalani, folosind argumente istorice, culturale, etnice şi, cu deosebire, pe cele economice (Catalonia produce 20% din PIB-ul Spaniei), nu pot nega istoria comună, lupta pentru eliberare de sub dominaţia maură, Reconquista spaniolă, încheiată în 1492 prin cucerirea emiratului de Granada, descoperirea şi colonizarea Lumii Noi, afirmarea Spaniei cu mare putere în Europa până în secolul al XVII-lea, dar şi decăderea din secolele XVIII-XIX, tot împreună a fost depăşită. Este Catalonia o regiune mai dezvoltată, cu oameni harnici şi economi? Marile investiţii le-a făcut guvernul central, nu cel local, de la Barcelona! Sunt mulţi emigranţi, între care şi 300.000 de români, nu-i amintim pe cei din alte regiuni istorice ale Spaniei, din Andaluzia, de exemplu, pentru că mi se pare că nu poţi emigra în aceeaşi ţară. E ca şi cum ai spune că emigrezi în Banat! Pentru toţi cei care au probleme de separare, de autonomie pe criterii etnice, se impune poziţia hotărâtă a factorilor de decizie, a premierului Rajoy şi a regelui Felipe al VI-lea, care au reafirmat hotărârea de a menţine uniunea statului spaniol. Această poziţie inflexibilă, manifestată de cei răspunzători de destinele Spaniei, precum şi bastoanele de cauciuc ale poliţei centrale, sunt, de fapt, o palmă peste ochii secuio-maghiarilor din Harmucov şi din toată Transilvania, care urmăresc îndârjit o Românie Mică şi o Ungarie Mare, o lovitură dură dată lui Viktor Organ şi lui Lásló Tökés care, cu atâta siguranţă şi fudulie prostească, cântă pe la toate uşile prohodul României. Nici şeful UDMR-ului, Kelemen Hunor, n-ar trebui scos din această ecuaţie: fluturând steagul secuiesc, ca să se vadă peste tot în lume, manifestând dispreţ pentru ţara care-l ţine şi rabdă, duşul rece din Catalonia l-a făcut să aibă „ciocul mic” şi, ca un cotei flămând şi jigărit, să-şi bage coada între picioare. Ar fi fost bine punctat la acest capitol dacă atât primul ministru Tudose, cât şi preşedintele Iohannis ar fi luat în discuţie şi ar fi condamnat prezenţa, ca persoană particulară, în Transilvania, a lui Viktor Orban, premierul Ungariei; ar fi arătat că România nu-i o stână fără câini. Dorinţa lui Viktor Orban şi a celor care gândesc ca el, cu ură şi dispreţ împotriva românilor, de a vedea o Transilvanie de limbă maghiară şi tot Bazinul Carpaţilor plin de milioane de unguri, este identică cu a celor care vor să construiască castele în Spania. „Oameni politici, bunii noştri fraţi”, treziţi-vă, ne scapă România printre degete, nepăsarea voastră ne doare şi dacă nu ştiţi ce se întâmplă în ţara pe care o păstoriţi, nici nu vă lăsaţi învăţaţi de cei care ştiu! Aţi păţit ca biblicul Samson; v-a luat toată puterea Codruţa Kovesi.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: