Foresta – FC Botoşani, amical de aproximativ o oră înaintea unor meciuri importante

Foresta Suceava s-a înfruntat ieri, pe „Areni”, cu mult mai titrata deja FC Botoşani. Adică echipa de pe locul 18 din fosta Divizie „B” cu locul 5 din actuala Divizie „A”. Hai ca să n-o mai ameţim, codaşii (încă) ai Ligii a doua de astăzi cu fruntaşii Ligii întâi, tot de astăzi. Totul a mers perfect, fiind doar un meci de verificare şi testare a jucătorilor pentru ambele echipe. Adică nu şi-a dorit nimeni să demonstreze nimic special puţinilor spectatori din tribune şi au evitat să se accidenteze. Pentru că Botoşaniul va da piept în următoarea etapă de campionat cu lidera Ligii I, CFR Cluj, iar Foresta Suceava se va bate acasă cu Dunărea Călăraşi. Revenind la jocul de ieri, vecinii noştri au câştigat cu 1-0 dintr-o gafă a portarului introdus în a doua repriză. (Ca să nu-i obosească prea tare pe fotbalişti meciul a avut două reprize de doar 30 de minute). În rest, totul a decurs normal. Iată jucătorii Forestei care au evoluat ieri: în prima repriză: Began, Renquin, Diallo, Cordoş, Secrier, Stănescu, Onofraş, Acolatse, Kmbaloula, Chalabi, Matei, iar în a doua repriză au fost testaţi şi Burac („vinovatul” de 0-1), Pappoe, Rusia, Belevschi, Sumănariu, Boumina, Bosînceanu, Belkacem, Coroamă, Movsesyan, Masella şi Prisăcaru. Concluzia? Două echipe au vrut să-şi testeze jucătorii înaintea unor jocuri importante şi, sperăm pentru amândouă, le-a ieşit. În opinia noastră, Botoşaniul ar putea câştiga cu 1-0 la Cluj, iar Foresta, cu acelaşi scor la Suceava, cu Dunărea Călăraşi.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: