Comercianţi de lemn fără provenienţă legală, prinşi de gardienii forestieri

În urma informaţiilor primite, dar şi a aspectelor sesizate la verificări anterioare, Garda Forestieră Suceava a desfăşurat, în intervalul 25 septembrie – 5 octombrie a.c., acţiuni de verificare a legalităţii transportului efectuat de către diferite societăţi comerciale care au ca activitate exploatarea, prelucrarea şi comercializarea de materiale lemnoase. Potrivit inspectorului-şef Mihai Găşpărel, controalele au vizat cinci operatori economici de pe raza judeţului, respectiv patru din zona Broşteni – Crucea şi unu din zona Sadova. Ca urmare a descinderilor şi verificărilor întreprinse, gardienii forestieri au constatat săvârşirea mai multor fapte de natură contravenţională privind expedierea şi comercializarea materialului lemnos fără provenienţă legală. În consecinţă, lucrătorii specializaţi ai Gărzii Forestiere au aplicat, în conformitate cu Legea nr. 171/2010, 14 amenzi a căror valoare însumează 42.000 de lei. Totodată, gardienii forestieri au confiscat 85,93 mc lemn de foc şi lemn de lucru cu o valoare de 11.325 de lei.

„Cu ocazia verificărilor din zona Broşteni – Crucea au rezultat indicii privitoare la faptul că operatorii economici care au efectuat transporturi de materiale lemnoase cu terţă firmă nu au încheiate contracte de prestări servicii în acest sens, motiv pentru care s-au înştiinţat organele abilitate, pentru a se face verificările care se impun” a subliniat Mihai Găşpărel, menţionând că la controale au participat şi lucrătorii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: