Un nou cămin pentru persoane vârstnice finanţat de Holzindustrie Schweighofer a fost deschis la Rădăuţi

> Un nou cămin pentru persoane vârstnice, în Rădăuţi > Clădirea modernă oferă condiţii mai bune de trai pentru 40 de beneficiari > Peste 733.000 euro investiţi în proiect de Holzindustrie Schweighofer

 În semn de apreciere şi recunoştinţă pentru tot ceea ce au făcut pentru dezvoltarea şi bunăstarea noastră, a celor care ne bucurăm azi de munca şi truda lor, compania Holzindustrie Schweighofer a investit, în Rădăuţi, peste 733.000 euro în construcţia unui nou cămin pentru persoane vârstnice.

Noua clădire a căminului a fost inaugurată marţi, 10 octombrie. La eveniment, alături de beneficiari, au luat parte şi reprezentanţi din administraţia publică şi oameni de afaceri din mediu local.

După momentul de binecuvântare oficiat de Arhimandritul Iustin Dragomir, stareţul Mănăstirii Bogdana din Rădăuţi, împreună cu Pr. Aurel Iştoc, paroh al bisericii romano-catolice, Gerald Schweighofer, finanţatorul centrului, a tăiat panglica de inaugurare alături de primarul municipiului Rădăuţi, Nistor Tătar, prefectul judeţului Suceava, Mirela Adomnicăi, şi Directorul Direcţiei de Asistenţă Socială a Primăriei Rădăuţi, Marinela Mironescu.

Clădirea modernă şi luminoasă situată pe strada Frâncei are 20 de camere şi include şi spaţii pentru cabinete medicale, birouri, o bucătărie complet utilată, sală de mese, spălătorie şi alte spaţii administrative. 40 de persoane vor beneficia de serviciile centrului şi ale personalului specializat.

Prezent la eveniment, Gerald Schweighofer a explicat: „Ajutorarea persoanelor aflate în nevoie a fost dintotdeauna una dintre preocupările mele personale şi astfel a devenit şi o componentă principală a programului de responsabilitate socială derulat de Holzindustrie Schweighofer. Sunt bucuros că putem sprijini comunitatea din Rădăuţi. Să oferim un sentiment de siguranţă oamenilor, să ştie că la bătrâneţe există un loc unde pot fi îngrijiţi atunci când nu mai au posibilitatea să o facă singuri, este măsura umanităţii noastre. Este o obligaţie morală şi un angajament asumat”.

Holzindustrie Schweighofer a oferit pentru întreaga construcţie, precum şi utilarea bucătăriei şi a spălătoriei, peste 733.000 euro. Din Austria, de la spitalele Wilheminenspital şi Kardinal Schwarzenberg Klinikum, au fost aduse paturi şi noptiere. Transportul echipamentelor până în România a fost asigurat pro-bono de către compania de logistică DB Schenker. Christian Rankl de la DB Schenker a precizat: „Suntem mândri să contribuim la acest proiect care va aduce sprijin şi condiţii de viaţă mai uşoare celor care au nevoie cel mai mult”.

Alături de Centrul Social „Maria Ward”, căminul pentru persoane vârstnice este un alt proiect de mare anvergură finanţat în Rădăuţi de Holzindustrie Schweighofer. Pe lângă acestea, compania s-a implicat de-a lungul timpului în numeroase alte proiecte sociale, de educaţie, sănătate şi mediu, sprijinind cu precădere comunităţile în care îşi desfăşoară activitatea economică. În ultimii 7 ani au fost investiţi în acest sens peste 5,7 milioane de euro.

Local, compania va asigura în acest sezon rece, pentru al doilea an la rând, încălzirea Spitalului de Boli Cronice din Siret şi va oferi, pe durata anului universitar 2017-2018, burse de studiu în valoare de 8.000 lei fiecare pentru 6 studenţi eminenţi de la Facultatea de Silvicultură din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava. De asemenea, recent, Grupul Schweighofer a anunţat demararea programului de împădurire „Pădurea de Mâine”, ce vizează plantarea a 1 milion de puieţi pe terenuri forestiere cu dificultăţi de regenerare. (CP) 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!