Sezonul al 11-lea al „X-Files” va fi ultimul cu Gillian Anderson

Gillian Anderson susţine că nu intenţionează să continue să joace rolul agentului special FBI Dana Scully într-un eventual al 12-lea sezon al „The X-Files”, relatează agenţia de ştiri UPI. Serialul care îl mai are pe afiş şi pe David Duchovny a fost difuzat iniţial între 1993 şi 2002. Producţia science-fiction a fost resuscitată anul trecut cu un al 10-lea sezon, iar sezonul al 11-lea este programat din ianuarie. Întrebată dacă este dispusă joace în alte episoade dincolo de sezonul al 11-lea, actriţa de 49 de ani le-a spus sâmbătă reporterilor de la New York Comic Con: „Nu. Cred că acesta va fi ultimul pentru mine”.

Actriţa spune că a dorit să apară şi în acest sezon pentru că a simţit că acţiunea nu s-a terminat. „Am simţit că nu le-am dat fanilor tot ce aşteptau de la noi ultima dată”, a spus actriţa.

Gillian Anderson a spus că nu este de acord cu o declaraţie anterioară a lui Chris Carter, care a afirmat că a decis să revină la „The X-Files”, pentru că ea şi David Duchovny voiau să joace în serial. „Versiunea mea este că David şi Chris voiau să-l facă. Şi problema era dacă mă alăturam lor sau eram tipul cel rău – pentru totdeauna”, a povestit actriţa râzând.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: