Meşteşuguri tradiţionale păstrate şi promovate de tinerii din Şerbăuţi

Anul acesta, în perioada verii, tinerii din localitatea Şerbăuţi, la iniţiativa subsemnatului, au desfăşurat o deosebită activitate cultural-educativă în cadrul proiectului intitulat „Atelierul de ţesut”.

 Iniţiativa a apărut ca o continuare a activităţilor din anii trecuţi şi ca necesitate firească în cadrul comunităţii, dat fiind că de câţiva ani obiceiul purtării costumelor populare tradiţionale a recăpătat vivacitatea de odinioară. Dacă anul trecut s-au desfăşurat, în cadrul localităţii, „Atelierul de brodat fuste”, în acest an s-a mers mai departe, încercându-se realizarea ţesăturilor tradiţionale, iniţial mai simple, adică prosoape în două iţe şi pânză de casă, iar la final ţeserea catrinţelor în patru iţe.

 Această activitate a fost susţinută de unele femei din zonă, meşteri populari cu tradiţie şi dornice să lase tinerilor meşteşugurile noastre tradiţionale, care au montat războaiele de ţesut primite de la oamenii din sat şi, împreună cu beneficiarii proiectului, tinerii din localitate, au parcurs fiecare etapă a meşteşugului.

 În timpul derulării acestor activităţi, tinerii au învăţat etapele tehnologice, să muncească în echipe, iar competiţia dintre ei a făcut să obţină cele mai bune şi frumoase produse.

Motivele populare folosite la realizarea produselor au fost cele din zonă, păstrate în lăzile de zestre ale sătenilor, iar la sfârşitul proiectului tinerii s-au bucurat de lucrul mâinilor lor, beneficiind de cele realizate, cei mai pricepuţi fiind şi premiaţi.

 Trebuie să amintim şi să mulţumim totodată celor ce s-au implicat în desfăşurarea proiectului, meşterii populari Hapenciuc Maria, Maciuc Silvia, Maciuc Domnica, toate din Şerbăuţi, şi Cioban Elisabeta din Calafindeşti.

 De asemenea trebuie subliniat că acest proiect a fost posibil datorită sprijinului financiar al Consiliului Judeţean Suceava şi a Asociaţiei „Eugen Siretean” din localitatea Şerbăuţi.

 Sperăm că în anii ce vor urmă să continuăm pe această direcţie, respectiv descoperirea şi promovarea culturii şi tradiţiei locale de către tinerii din zonă, activitate ce are că scop final păstrarea şi promovarea valorilor autentic bucovinene.

 Preot MAXIM CĂTĂLIN-MARIAN

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: