Nunta, de la vis la realitate

Mamă, mă mărit ! (V)

Momentul acela, când tu şi viitorul tău soţ vă veţi afla în faţa preotului, în Sfânta Biserică, o să-ţi rămână cea mai de preţ amintire, peste ani. O să uiţi de toată frământarea, de toate grijile, de toate problemele apărute când ţi-ai organizat petrecerea nunţii şi o să-ţi aminteşti doar momentul când, cu cununiile pe cap, alături de omul tău drag, din doi aţi devenit unul, în faţa lui Dumnezeu.

Am stat de vorbă cu părintele Constantin Ciupu, parohul Parohiei ortodoxe române „Sfântul Simion” din Suceava, despre căsătorie – una din cele şapte Sfinte Taine ale Bisericii Ortodoxe. I-am ascultat spusele şi ţi le împărtăşesc, spre înţeleaptă luare aminte.

Logodna

În conştiinţa românilor logodna avea două aspecte: cel de acasă, ce se petrecea de obicei la mama miresei, când se făcea înţelegerea, se lămurea care este zestrea acesteia, se puneau la punct amănunte legate de nuntă, şi cel religios, cuvântul pe care şi-l dau cei doi miri unul altuia în faţa lui Dumnezeu, promisiune pecetluită de punerea inelelor pe deget. „Înainte se oficia logodna şi distinct de Sfânta Taina a Cununiei. Pentru că s-a ajuns să se confunde, în anumite situaţii, logodna cu cununia, şi tinerii considerau că logodna era suficientă pentru a avea o viaţă de familie şi nu mai mergeau să fie oficiată în Sfânta biserică Sfânta Taină a Cununiei, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, printr-o circulară administrativă, a impus, şi pe drept cuvânt, pentru a elimina această confuzie, să nu se oficieze logodna distinct de Sfânta Taină a cununiei. Astfel că acum se oficiază împreună, succesiv, logodna şi apoi Sfânta Taină a Cununiei”.

Îl vreau alături pe preotul meu

Îl vrei aproape de tine, să oficieze slujba cununiei, pe preotul care îţi este mai aproape de suflet. Cum faci, dacă se întâmplă să nu fie cel din parohia ta?

„Fiecare credincios poate să-şi exprime afinităţi faţă de un preot, dar preotul respectiv trebuie să aibă conştiinţă profesională şi, atunci când este solicitat pentru un serviciu religios – fie că sunt apropiaţi sufleteşte, fie că poate sunt rude sau poate locuinţa este mai apropiată –, trebuie să aibă grijă să informeze, să întrebe direct credincioşii respectivi unde locuiesc, în ce jurisdicţie, pe cuprinsul cărei parohii şi să îi îndrume. De asemenea, să anunţe preotul paroh de la parohia lor, pentru a participa şi acesta la slujba respectivă, neintervenindu-se, în mod strict, în relaţia sufletească, în afinităţile personale. Este nevoie de încuviinţarea preotului paroh”, spune părintele Ciupu, conform canoanelor Bisericii şi Regulamentului de organizare şi funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române.

Deci, dacă îl vrei alături pe preotul care te-a botezat, deşi acum locuieşti în altă parte şi te afli în jurisdicţia altei parohii, se poate. „Dacă preoţii sunt în bună înţelegere şi au adevărate sentimente de colegialitate sau unii de prietenie, această problemă rămâne la alegerea familiei respective”, adaugă părintele.

Pentru o viitoare viaţă de familie trebuie făcută o pregătire

Unele parohii au anunţate angajate cununii pentru anul acesta, pentru anul viitor, dar şi pentru 2019. „În general, evităm să luăm legătura şi să discutăm cu mirii la limită de timp, cu câteva zile înainte pentru că, totuşi, pentru o viitoare viaţă de familie, trebuie făcută o pregătire şi preotul trebuie să aibă în vedere faptul că această discuţie sau acele discuţii care se poartă împreună cu viitorii miri, trebuie să fie luate în considerare şi tratate ca atare, cu seriozitate şi cu discernământ”.

Ce presupun acestea, despre ce se discută? „Se discută probleme ce ţin de transmiterea către miri a unor principii, a unui mod de a vedea familia, se cercetează în ce mod văd ei viaţa de familie, pentru a avea încredinţarea – nu certitudinea – că familia care urmează să se formeze are sorţi de izbândă şi va fi un element stabil pentru societate – atât a celei civile cât şi a Bisericii Ortodoxe Romane”.

Enumerăm câteva, în cele ce urmează.

„Cea mai înaltă formă de respect se numeşte iubire”

Întâi de toate, se poate vorbi despre respectul de sine. „O persoană care se respectă pe ea însăşi cultivă calităţi, iar din această cultivare a calităţilor are de unde oferi celorlalţi. Lăsându-se pe ea deoparte şi nepurtându-şi respectul cuvenit nu are nici de unde oferi şi încet, încet intră într-o relaţie cu disfuncţii sau chiar aceasta se poate altera, pentru că cei doi nu se mai recunosc unul pe altul, după câţiva ani de zile, nu mai au rezonanţă în viaţa de familie. Respectul aceasta generează încredere, respectul menţine o prietenie frumoasă, iar cea mai înaltă formă de respect de numeşte iubire.”

 „Să nu se amestece nimeni sau nimic în viaţa lor de familie”

„Asta nu înseamnă să stea izolaţi, ci să asculte pe cei din jur, pe părinţi, pe naşi, să meargă în viaţă, să observe lucruri. Hotărârile, în ceea ce priveşte viaţa de familie, să le ia împreună, întotdeauna, să nu lase să se amestece între ei vicii, slăbiciuni personale. În viaţa de familie nu mai există «eu» şi «tu» ci doar «noi», nu mai sunt «părinţii mei» şi «ai tăi», ci «ai noştri», «casa noastră», «maşina noastră»…”.

„Apoi, un alt lucru important este să-şi formeze propria lor cultură, a noii lor familii, pentru că mirii vin din culturi diferite, chiar dacă locuiesc în case alăturate sau pe aceeaşi uliţă. Nu poţi spune că la unul e rău şi la altul e bine, ce aduce unul e bun şi ce aduce altul nu este, ci să-şi caute ce e mai bun de peste tot şi să-şi formeze cultura propriei lor familii, unde copiii să-şi găsească şi să-şi dezvolte rădăcinile într-o atmosferă proprie.”

Comunicarea totală, sinceră, completă

„Un al treilea lucru important este comunicarea totală, sinceră, completă, nu mai există secrete femeieşti şi bărbăteşti între soţi. „Este vorba de golirea de sine, nu de depersonalizare sau de pierderea identităţii. Iar cea mai înaltă formă în care familia se poate regăsi este gândul”, spune sfinţia sa. „Comunicarea sinceră, completă, totală conduce spre o mai puţină înstrăinare. Pentru că, având în vedere programul de zi cu zi, munca de zi cu zi, gândurile, tristeţile, stările sufleteşti, bucuriile, persoana câteodată se înstrăinează de ea însăşi, darmite de ceilalţi”.

„Dumnezeu nu trebuie adus cu forţa în viaţa de familie dar nici alungat”

 Făcându-ţi datoria zi de zi în casă ca un creştin ortodox, ca soţ, soţie sau părinte – dacă Dumnezeu îi aduce pe copii ca binecuvântare – harul Lui este acolo pentru că Sfânta Taină a Cununiei începe în faţa sfântului altar, în ziua nunţii, şi se încheie la marginea mormântului. Pentru anumite persoane se încheie prin despărţire, dar este trist.

Este o binecuvântare ca atunci când unul dintre soţi trebuie să plece din această viaţă să poată spune: „mi-aş dori să mai fi trăit o zi împreună cu omul acesta”.

De ce se numeşte „Sfânta Taină a Cununiei”?

„Biserica Creştin Ortodoxă administrează credincioşilor, prin puterea lui Dumnezeu, şapte Sfinte Taine. Ele se numesc „taine” nu pentru că sunt secrete, ci pentru că prin acestea se împărtăşeşte în chip tainic harul lui Dumnezeu celor care doresc acest lucru, respectiv celor care se botează, celor care se spovedesc, celor care primesc sfânta împărtăşanie cu Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos, celor care primesc Sfânta Taină a Cununiei, celor care doresc să primească Sfânta Taină a Maslului, celor care doresc să primească în mod special, pregătiţi fiind, sfânta Taină a Hirotoniei, a preoţiei adică, şi trebuie să spun că la Sfânta Taină a Botezului fiecare credincios – fie copil, fie adult – primeşte Sfânta Taină a ungerii cu Sfântul şi Marele Mir prin care se împărtăşesc celui nou botezat darurile lui Dumnezeu, pe care are datoria să le cultive de-a lungul vieţii.

Ce simbol au cununiile?

„Cununiile au o valoare şi simbolică, dar şi reală. Acea cunună, care se aşează pe capul mirelui, poartă icoana Mântuitorului şi cununa care se aşează pe capul miresei poartă icoana Sfintei Fecioare Maria, născătoare de Dumnezeu. În „Apostolul” din conţinutul slujbei Sfintei Taine a Cununiei, într-un paragraf, este menţionat că precum Hristos a iubit biserica, aşa şi bărbatul să-şi iubească femeie sa şi s-o ocrotească şi să se jertfească pentru ea. Şi acest simbol, prin aceste două icoane, arată dragostea de nezdruncinat, caldă şi frumoasă, rodnică şi jertfelnică, dăruitoare a soţului şi a soţiei unul pentru celălalt. La sfârşitul slujbei Sfintei Taine a Cununiei noi invocăm ca prezenţă în rugăciune pe Sfântul Împărat Constantin şi pe mama sa, Împărăteasa Elena, şi îi mai aflăm şi într-o rugăciune din conţinutul slujbei cununiei. Cununile consfinţesc faptul că mirele şi mireasa sunt suverani pe familia lor precum împăraţii, ei îşi conduc familia, ei sunt conducătorii propriei lor familiei, hotărârile le iau împreună, ei ştiu voia şi nevoia, ei ştiu necazul şi bucuria vieţii lor.”

Câte perechi de naşi?

Biserica spune că există o singură pereche de naşi spirituali. Şi la cununie şi la botez. Poţi să vii în biserică cu şapte perechi, îl întreb pe părintele? „Da, poţi veni cu câţi vrei, dar una este în faţa lui Dumnezeu. Există obiceiul de a avea mai multe perechi de naşi, preoţii ştiu acest lucru dar, ca să nu răscolească slujba, să nu întristeze comunitatea, poate nu intervin în modul cel mai ferm, dar păstrează regula şi învăţătura Bisericii”.

Practic, părintele spiritual este preotul, naşii sunt într-un sens mai larg părinţi spirituali, ei, de fapt sunt garanţi în faţa lui Dumnezeu şi a comunităţii pentru familia care se formează şi care intră în comunitatea creştină ortodoxă, pentru că la opt zile de la oficierea Sfintei Taine a Cununiei, mirii vin în biserică şi li se oficiază rânduiala îmbisericirii lor, de primire în rândul comunităţii creştin ortodoxe, care îi recunoaşte ca soţ şi soţie, ca familie.

Naşi tineri sau?… „Naşi serioşi. Nu care nu zâmbesc, ci naşi care oferă, prin exemplu vieţii lor, garanţia unei bune prietenii, a unui bun anturaj pentru familie.”

O mireasă sexi, în biserică?

Spune părintele că nu a văzut aşa ceva. Toate miresele au venit decent îmbrăcate şi, chiar dacă au avut o rochie mai îndrăzneaţă, s-au acoperit. Şi mai spune părintele că a privit cu bucurie spre mirii îmbrăcaţi „atipic”, în spirit românesc, în costume tradiţionale sau stilizate. Cum, cu aceeaşi bucurie a privit şi spre cele patru familii de motociclişti pe care i-a cununat. Mireasa avea o frumoasă rochie şi, în picioare, ghete. Frumos, spune părintele.

Slujba de cununie, în biserică sau în curtea acesteia

„Există o reglementare a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române – şi aceasta pe bună dreptate, ajunsese să se exagereze de către unele persoane, care aveau o viziune poate mai romantică asupra momentului căsătoriei, neînvinuindu-i de lipsă de respect faţă de valorile creştin ortodoxe – reglementare care precizează că aceasta trebuie să fie oficiată în Sfânta biserică. „Sunt trei momente importante în viaţa unui om: botezul – la naştere, cununia şi plecarea din această viaţă – prin slujba înmormântării. Dacă plecarea la Domnul se întâmplă prin biserică, intrarea se petrece tot în sfânta biserică, atunci şi cel mai important moment între cele două, schimbarea paradigmei existenţei unui om – de a nu mai fi „eu” şi a fi „noi” -, trebuie să se petreacă tot în Sfânta biserică. Cel mult, să zicem, în curtea bisericii”.

Print Friendly, PDF & Email
Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: