La Festivalul de Teatru „Tragos”

Teatrul „M. Vişniec” participă cu „Fernando Krapp mi-a scris această scrisoare”

Teatrul Municipal „Matei Vişniec” Suceava participă la cea de-a XV-a ediţie a Festivalului de Teatru „Tragos”, organizat de Centrul Cultural „Jean Bart” Tulcea. Pe 11 octombrie a.c., actorii suceveni sunt invitaţi la Tulcea cu spectacolul „Fernando Krapp mi-a scris această scrisoare”, regia Alexander Hausvater.

Până atunci însă, Teatrul „Matei Vişniec” invită sucevenii la spectacol mâine, de la ora 19, când este programat spectacolul „Tigrul din oraşul nostru”.

Preţul unui bilet este 20 de lei, iar pentru elevi, studenţi şi pensionari, de 10 lei. Rezervări, la telefon 0759 048 677.

Vă reamintim că luna octombrie aduce premiera spectacolului „Kebab”, de Gianina Cărbunariu, regia Daniel Iordan. În paralel, actorii teatrului lucrează la producţia spectacolului „Trei surori” de Anton Cehov, regia Catinca Drăgănescu, a cărui premieră va avea loc la începutul lunii noiembrie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: