Sancţiuni drastice pentru CFR Moara

 Comisia de Disciplină din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Suceava a dictat sancţiuni record după incidentele provocate de jucătorii şi oficialii echipei AS CFR Moara la finalul meciului cu Viitorul Vereşti, disputat duminica trecută.

Deşi şi-au recunoscut faptele, cei de la Moara au primit amenzi în valoare totală de 3.400 de lei, 17 etape de suspendare şi le-a fost suspendat terenul pentru un meci. Cel mai şifonat a ieşit chiar primarul comunei Moara, Eduard Dziminschi, care, în baza legii „Dragomir”, a fost amendat şi i s-a interzis dreptul de a mai intra pe terenurile de fotbal din România pentru un an de zile, după ce a ameninţat, bruscat şi a blocat cu maşina, la plecare, brigada de arbitri, aceasta având nevoie de escorta jandarmeriei pentru a putea părăsi comuna. Adrian Naharneac, cel care l-a lovit cu pumnul pe unul dintre arbitri la finalul meciului a primit cinci etape de suspendare şi o amendă de 2.000 de lei, în vreme ce Silviu Ignat a încasat trei etape de suspendare şi o amendă de 500 de lei după ce l-a lovit în zona gâtului pe asistentul Alex Blănariu, în minutul 89 al aceluiaşi joc. Antrenorii echipei din Moara, Florin Botuşan şi Marius Blându, au primit la rândul lor câte două etape de suspendare după ce au pătruns pe teren în timpul meciului de duminică şi l-au bruscat pe arbitru.

Condus de o brigadă de arbitri formată din centralul Cosmin Lungu şi asistenţii Alex Blănariu şi Lavinia Lichtenstein şi supervizat din partea AJF de Ovidiu Căldăruş, meciul de duminică, dintre CFR Moara şi Viitorul Vereşti, contând pentru etapa a V-a din Seria Est a Ligii a V-a s-a încheiat cu scorul de 1-1.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: