Ion Luca – o personalitate pregnantă în dramaturgia românească interbelică (2)

Nicolae Cârlan cu Ion Luca, „Teatru esenţial“ la Labiş 2017

 Aşadar… Instalat, după încheirea Primului mare Război Mondial – pentru reîntregirea neamului – (în care fusese angajat cu misiuni sanitare în anii 1916-1918), relativ acceptabil în Bacău, ca diacon (preţ de circa trei ani), profesor şi avocat; între timp renunţând la slujirea bisericească, Ion Luca s-a dedicat, mai intens, unei activităţi de animator cultural atât de susţinute, încât deranja tihna urbană a concetăţenilor săi dedaţi la calmul unui trai care trebuie că se derula sub deviza „il dolce far niente”, edificator, în acest sens, fiind şi un virulent pamflet (Domnul Doctor Ion Luca), apărut în ziarul urbei, „Bacăul” (23 septembrie, 1928), care, dacă-i citit în cheie inversă, ne edifică în privinţa adevărului. Punând în scenă piese de teatru cu elevele sale de la Şcoala Normală (Înşiră-te, mărgărite!, de Victor Eftimiu, de pildă), tânărul profesor (şi diacon, căci răspopit n-a fost niciodată) îşi va fi identificat anumite apetenţe pentru creaţia dramatică (sunt indicii că o versiune a dramei Icarii de pe Argeş ar fi fost jucată cu formaţia de teatru monitorizată de el într-un turneu – excursie şcolară – prin Transilvania, în vara anului 1929) care, in anno Domini 1933, reușesc să se arate lumii prin (admirabilă performanţă, demnă de invidiat!) trei piese de teatru, două editate la Editura Cartea Românească (Alb şi negru şi Icarii de pe Argeş) şi una reprezentată pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti (Iuda din Cariot), chiar dacă, aceasta, în condiţii, impuse, care-l vor determina pe autor să-şi renege paternitatea piesei pe care, de altfel, a rescris-o şi a publicat-o, la Fundaţiile Regale, sub titlul Salba reginei, în anul 1947. După un astfel de debut triumfal (dacă nu luăm în consideraţie incidentul… teatral, neplăcut, provocat de „colaborarea”, mediată de Octavian Goga, cu actorul George Ciprian, care-l trece, momentan, pe Ion Luca în planul secund al „scenariului” de debut scenic), autorul nostru se aşază temeinic la lucru şi, deliberat sau nu, contribuie, cu nonşalanţă, la edificarea repertoriului literaturii dramatice originale din România Mare, cu specimene dramaturgice marcate de originalitate şi valoare, unele în versuri, având, cu asupra de măsură, îndreptăţirea să fie aşezat între marii dramaturgi ai perioadei: Victor Ion Popa, Camil Petrescu, Lucian Blaga, G. M. Zamfirescu, Al. Kiriţescu, Tudor Muşatescu, G. Ciprian, Mihail Sebastian…

Între congenerii săi, angajaţi şi ei în edificarea culturii şi literaturii (id est a dramaturgiei) româneşti interbelice, Ion Luca se distinge printr-un aport de originalitate în ordinea tematică a lucrărilor sale, subiectele abordate vizând spaţii şi dimensiuni temporale dacă nu de-a dreptul exotice, atunci, în orice caz, insolite, precum vremea faraonului Amenhotep din Egiptul antic (circa 4000 de ani înainte de Hristos) – vezi poemul dramatic de factură filosofică Amon-Ra -, sau Ierusalimul din timpul desfăşurării supliciului mântuitor al umanităţii la care a fost supus Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu – vezi tragedia cristică Salba reginei -, ori Bizanţul din timpul derulării unora dintre marile erezii care au zguduit şi, totdeodată, au potenţat limpezirea evoluţiei doctrinare a creştinismului (respectiv, arianismul – secolul al IV-lea -, în drama Femeia cezarului, şi iconoclasmul – secolul al VIII-lea – , în piesa de teatru Năframa iubitei) – sau alienarea rasputiniană din proximitatea imediată a începutului Primului Război Mondial şi a sfârşitului regimului ţarist în Rusia, transpusă în drama Javra pământului, considerată de Petru Comarnescu, într-un studiu critic remarcabil (cel mai valoros din câte i s-au consacrat dramaturgului nostru), drept capodopera creaţiei dramaturgice a lui Ion Luca. De precizat că la Ion Luca (asta observă oricine ştie să citească la obiect) abstracţiunile dogmelor religioase nu impietează asupra vitalităţii necesare demersului literar, atâta vreme cât chiar determinările primelor îşi au pricinile fundamentale în orizontul celor din urmă („Micile pricini ale marilor întâmplări”, în formularea unui critic literar de la „Gândirea”).

Dacă fundalul pe care sunt proiectate conflictele din aceste piese de teatru sunt de sorginte revolută (Ion Luca fiind, la noi, un campion în cultivarea teatrului istoric ca şi, mai ales, a celui cu tematică religioasă), asta nu va să însemne, în niciun caz, că, aşa cum, inerţial, s-a tot afirmat, din lipsa apetenţei de a depăşi comoditatea şi apatia în ceea ce priveşte receptarea critică activă, asemenea piese sunt „impermeabile raportărilor la actualitate” (Marian Popa). De altfel, parând parcă astfel de reproşuri „critice”, dramaturgul a precizat într-un interviu de la împlinirea vârstei de 75 de ani (v. „Cronica” din 27 decembrie 1979), că este vorba de un fundal convenabil modului său de lucru pentru a proiecta şi potenţa gânduri şi simţăminte care ţin de permanenţa spiritului uman şi care, deci, nu trebuie să fie – în esenţă ele nici nu pot fi! – apreciate ca vetuste, ieşite din uz, inactuale, căci inactualitatea permanenţelor (spirituale) echivalează, (şi) după opinia noastră, cu un veritabil nonsens, care se pretează la o valorificare adecvată doar… în teatrul absurdului.

Aşadar, revenind „la oile noastre” dramaturgice, trebuie să precizăm că, prin cele 10 (zece) piese de teatru ale sale, zămislite şi valorificate (editorial şi/sau spectacular) în interbelic, Ion Luca se situează, ca într-un veritabil tablou mendeleevian al elementelor chimice, într-un spaţiu care nu poate fi ocupat de nimeni altcineva şi nici nu afectează în vreun fel identitatea altcuiva, ci, dimpotrivă, prin creaţia sa se integrează armonios complementar într-un mediu care are nevoie de o integralitate neştirbită de anumite pasienţe critice dirijate de inerţii ideologice, care n-ar ieşi convenabil la calculele de pe taraba intereselor… de gaşcă (pretins postmodernistă).

Căci (ne) întrebăm: cu ce şi pe cine încurcă în dramaturgia românească piese de teatru inspirate din toposul religios egiptean (vezi poemul mitologic de factură filosofică Amon-Ra) sau cel creştin-ortodox (ilustrat prin puternicele drame shakespearene Femeia cezarului şi Năframa iubitei, sau, de ce nu?, şi Salba reginei, de departe cele mai izbutite specimene din câte – puţine, din păcate, e adevărat – avem în literatura română?) Sau nu cumva „blestemul” lor consistă în imposibilitatea de a putea fi raportate (de către cine?) la actualitate datorită fundalului revolut luat ca ecran pentru proiectarea unor fapte, întâmplări, gânduri, sentimente etc., etc. din cea mai stringentă ocurenţă perpetuă în istoria umanităţii? Ce ne facem în această situaţie cu Oedip-ul enescian, căci, nu-i aşa?, pe cine din publicul de astăzi, postmodern până dincolo de măduva cioloanelor mintal-sentimentale, mai poate interesa contextul în care George Enescu şi-a transpus universul afectiv-ideatic al acestei creaţii zguduitoare oricând şi oriunde? Nu cumva este o gravă eroare / gafă monumentală, dacă putem pentru ca să zicem astfel, că această operă, în cel mai bun caz vetustă, fără nici o îndoială, s-a reprezentat, iată, în deschiderea actualei ediţii – a XXIV-a / 2017 – a Festivalului Muzical Internaţional „George Enescu”? Păi… Şi atunci?…

Credem că vrednicul de înaltă pomenire Î. P. S. Bartolomeu Valeriu Anania, avea perfectă dreptate afirmând că amplitudinea şi altitudinea temelor abordate de Ion Luca sunt mai greu de străbătut, sau, cu alte cuvinte, nu sunt accesibile pentru prea multă lume, condiţii în care critica noastră „de specialitate” se preface că… ele nu există (întocmai ca în cultura suceveană actuală, s-avem pardon de această paranteză personalizată!). Punctual, ne referim la interviul consemnat de Ioan Dănilă şi publicat în „Ateneu” (31, 11(302), noiembrie. 1994) sub titlul „Ion Luca nu poate fi uitat la nesfârşit de o cultură majoră cum este a noastră…”, din care extragem (la întrebarea lui I. D.: „Ce credeţi că nu plăcea, în afară de anumite asperităţi de temperament, la Ion Luca?”) următorul răspuns al regretatului, inegalabilului înalt prelat ortodox de la Cluj-Napoca: „Cred că erau şi mulţi invidioşi. Arghezi vorbeşte şi de invidie, iar invidia naşte contestările. Tocmai calitatea şi strălucirea operei lui Ion Luca nu plăceau. El venea cu nişte teme la care nu mulţi scriitori au acces, dimpotrivă, extrem, extrem de puţini. Pentru ca să ai acces la temele teologice, nu este neapărat necesar să fii teolog. Trebuie doar să ai antene speciale pentru această disciplină. El le-a avut. Ion Luca era însă şi teolog, era doctor în teologie, dar a avut aceste antene şi a ştiut cum să le exploateze dramatic.” (Cf. Ion Luca, Teatru esențial, ediţie întocmită, repere bibliografice, anexe documentare şi bibliografie de Nicolae Cârlan, Suceava Editura Lidana, 2017, p. 1374.)

Trecând de pragul elevat al pieselor de teatru de inspiraţie / cu implicaţie preponderent religioasă (Ra, 1936 > Amon-Ra, 1940; Femeia cezarului, 1938; Năframa iubitei, 1944; Salba reginei, 1947), domeniu în care Ion Luca ne-a lăsat cele mai izbutite specimene literare, situabile în fruntea oricărui clasament axiologic posibil pentru literatura noastră, trebuie să ne oprim imediat la cea mai importantă specialitate a dramaturgului bacăuan, teatrul istoric, în arealul căruia autorul s-a impus ca un redutabil creator de masive şi viguroase construcţii dramatice, conturând caractere puternice angajate în conflicte memorabile, care dezvoltă adevărate arcuri voltaice de tensiuni încordate, menite să potenţeze, în universal spiritual (afectiv-raţional) al receptorului, dramatismul dus până la cote de altitudine nu o dată ameţitoare, producătoare de reacţii pendinte de un catharsis modelator din speţa sublimului.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: