Buchiseli. Rarităţi erudite (1)

Cititorii „României literare” căutători de plăceri intelectuale se aventurează adesea într-un univers elitar, cel al ideilor şi comentariilor filosofice (ori apropiate acestei sfere), chiar dacă se ştiu, ca pregătire şi preocupări, străini de un asemenea domeniu. Sunt ispitiţi să pătrundă pe acest tărâm în special de o rubrică (intitulată „Cronica ideilor”) şi de numele publicistului care o susţine – Sorin Lavric. De altfel, sunt ajutaţi să prindă curaj, poate chiar de la primele experienţe de lectură, de limpezimea enunţurilor oricât de profunde şi subtile, precum şi (câteodată) de nuanţatele ralieri înţelegătoare (strategice?) la opinia celor care resimţim inaccesibilitatea unor opere filosofice de recunoscut prestigiu (şi din pricina obscurităţilor accentuate de jargonul greu de decodat şi de construcţia specifică a frazelor). În condiţii de mare diversitate a subiectelor (de cele mai multe ori prilejuite de apariţii editoriale semnificative), S. L. nu evită zonele neologice mai puţin „umblate” ale limbii române şi nici pe cele ale expresiei neaoşe, dar nici nu depăşeşte limitele „bunului-simţ” lingvistic. Totuşi, din când în când, date fiind profunzimile şi întinderile culturale remarcabile ale câmpurilor ideatice explorate, cititorul obişnuit este trimis la…dicţionar pentru a-şi confirma bănuielile semantice, pentru o definire mai clară, în folos propriu, a unor termeni sau chiar pentru a identifica sensul unora dintre aceştia cvasinecunoscuţi. Din numere pe 2017 ale revistei, am reţinut, în ordinea apariţiei acestora, câteva asemenea rarităţi erudite ale căror înţelesuri (din motive de genul celor mai sus enumerate) le-am căutat în lucrări lexicografice (în unele, în zadar, adică fără a găsi intrările respective).

  • clironomie ( „e clironomia obligatorie pe copca căreia stai până la moarte”, nr. 9-10; şi „Clironomia lui Liiceanu”, titlu; „Aşa cu clironomia: ea nu e moştenire goală, cu bătaie inertă…. Dimpotrivă, clironomia e partea de ştafetă pe care ţi-o asumi”, în nr. 23): (Drept de) moştenire (din gr. mod. klironomia);
  • exaporit („molipsirea pe care o suferă sub farmecul exaporitului”; „exaporitul al cărui prestigiu îi adunase pe toţi la un loc”, cu referire la Nae Ionescu şi influenţa sa asupra lui M. Sebastian, în nr. 16-17; „exaporit crud şi intransigent”, despre Gabriel Liiceanu, în nr. 23): Sfetnic de taină; titlu dat boierului care avea rolul de secretar intim al domnitorului (cuvânt de origine neogrecească);
  • ignominie („O astfel de lume e întruchiparea ignominiei pure”, nr. 18): Josnicie, infamie, mârşăvie (din fr. ignominie; lat. ignominia);
  • pecunie („o sinecură din pecuniile căreia să trăiască mulţumitor”, nr. 18): (Avere în) bani; monedă (din lat. pecunia; sensul poate fi dedus şi din mai frecventul pecuniar);
  • ordaliţiu („Cine trecea prin ordaliţiul literelor era calificat sub unghi moral”, nr. 20-21): Cuvântul ca atare neexistând în niciun dicţionar românesc consultat (nici în dexonline), încercăm să-i depistăm sensul din context şi apelând la un cuvânt cu care pare a se înrudi – ordalie ( „Probă prin care în Evul Mediu se stabilea dreptatea sau vinovăţia părţilor în litigiu, constând în încercări cu caracter de tortură sau duel între părţi şi care era considerată ca judecată divină”; din fr. ordalie; lat. ordalium). Aşadar, ordaliţiul ar putea însemna o încercare dură / confruntare concludentă în urma căreia se confirmă o valoare, o calitate etc.
  • vernacular („latina juca un rol esenţial, fiind limba în care Petrarca îşi alcătuia textele în proză, vernaculara fiind rezervată doar poemelor cu care, cântând frumuseţea Laurei, îşi câştigase renumele de vates popular”, nr.20-21): Care este propriu unei ţări; limbă vernaculară – limbă proprie (numai) unei etnii, unui popor sau unei comunităţi date (din fr. vernaculaire; cf. lat. vernaculus – „indigen”; absent în DEX – 1996 şi în NDULR – 2006);
  • pancraţiu („filologii nefiind percepuţi ca nişte conţopişti debili, abstraşi din lume, ci drept fiinţe al căror resort interior provine din pancraţiul literelor”, nr.20-21): Probă atletică la vechii greci, constând din trântă şi pugilat (din fr. pancrace; în citat este uşor de remarcat sensul figurat);
  • patognomonic („trăsătura patognomonică”; nr.22): Care este caracteristic unei anumite boli; pe baza căruia se poate stabili diagnosticul (din fr. pathognomonique).

Alte asemenea cuvinte, în partea a doua a episodului.

I. NEDELEA

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!