Totuşi, legea…

Ca şi în cazul referendumului pentru familie – care, iată, nu se mai întâmplă – nu s-a întâmplat nici referendumul după care coloneii capi de asociaţii de locatari din Suceava să fi aflat dacă locatarii doresc sau nu căldură în apartamente. Domnii preşedinţi de asociaţii, cei mai mulţi „aleşi” cum au fost aleşi, îşi permit aşadar, în numele nu ştiu cui, să refuze încălzirea, unii, conform vechilor metehne, îndrăznind chiar să ne ceară să ne îmbrăcăm bine înainte de a ne băga sub plapumă, neuitând ce i-a învăţat tătucul Ceauşescu la vremea când ne ţinea în congelatoare. Să-mi iau plapuma şi în baie? Ori nu mai facem, baie…

Este adevărat că sunt destui proprietari de apartamente care locuiesc mai degrabă la ţară şi preferă să nu se dea căldura pe care trebuie să o plătească. Mult mai puţini sunt cei care ar vrea să amâne o cheltuială, alegând frigul. Numai că, ia întrebaţi farmaciile, ajung să plătească medicamentele contra răcelii şi astea nu sunt compensate. Suferim de frig, dar plătim suferinţa la farmacie. Până la urmă tot plătim…

Fac parte (nu m-a întrebat nimeni dacă vreau sau nu, aşa-i legea) dintr-o asociaţie minusculă, de scară. Ne gospodărim bine de mulţi ani, încât n-am rămas datori nici noi asociaţiei, nici asociaţia furnizorilor. Suntem perfect îndreptăţiţi aşadar să beneficiem de căldură, dar, iată, nu vor preşedinţii! Ca şi cum n-ar fi lege şi în ce priveşte furnizarea căldurii şi totul depinde de votul lor.

Primăria ar trebui să vegheze la respectarea legii, neluând în seamă opinia unuia sau altuia. Fie el şi preşedinte-colonel…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: