Protopopiatul Suceava I

„Au doară a secat înţelepciunea?” (III)

„Cu ce rămâi în urma

Cumplitului pârjol,

Când toate-arzând, pleca-vei

Sărac, nebun şi gol?” (Traian Dorz)

Şi-a pus astăzi vreunul dintre adepţii „cultului Sodomei şi Gomorei” o astfel de întrebare?

Dar cei care au în mână destinul Poporului Român, care trebuie să-l ducă la împlinirea menirii sale de a ajunge în Împărăţia lui Dumnezeu, s-au gândit măcar să se aplece spre nevoile spirituale ale românilor? Când ai o concluzie atât de tranşantă, exprimată într-un catren care se încheie cu o mustrare aşa de apăsată şi plină de reproş, aruncată ca o palmă pe obrazul care nu mai roşeşte demult, pentru că a dispărut ruşinea, atunci vine şi asumarea celor trei epitete: „sărac, nebun şi gol!

Primul epitet, „sărac,” este o realitate de care nu mai avem şanse ca să scăpăm, ba aş zice eu dimpotrivă, se accentuează tot mai mult. Astăzi nu mai poate fi vorba despre binecunoscuta zicală „dai în fabrici şi uzine”, pentru că au fost rase prin „legea” privatizării, adică a dezmembrării şi vinderii la fier vechi. Nu mai putem vorbi, iată, nici despre pământul ţării şi pădurile ei, pentru că a mai rămas puţin de vândut celor de alt neam. Chiar şi proprietăţile private au fost vândute străinilor, dar nu întotdeauna de proprietarii lor de drept, ci Statul, prin refuzul de a le retroceda, a justificat confiscarea lor de comunişti şi apoi le-a vândut la „bucată” celor care au venit ca să „ne facă bine”!

Aceste „iniţiative” parcă sunt desprinse din „Scrisoarea III” şi ies la lumină după vorba lui Mircea: „Împăraţi pe care lumea nu putea să-i mai încapă/ Au venit în ţara noastră de-au cerut pământ şi apă/ Şi nu voi ca să mă laud nici nu voi să te-nspăimânt/ Cum veniră se făcută toţi o apă ş-un pământ!”. Cum traducem în limbajul politicesc de astăzi aceste versuri care iradiau demnitate naţională? Păi cam aşa: „Şi nu voi ca să mă laud…, Cum veniră ne făcură tot o apă ş-un pământ”, adică au dat cu noi de pământ că ne sună apa-n cap!

Şi uite cum „mâncăm din import” cele ce cândva creşteau în bătătura noastră. Zic şi eu aşa, că acelea le mănâncă ei, iar nouă ne dau doar câte 15-20% din produsul original şi restul este completat cu „adausuri, din vegetale şi chimicale”, din resturi şi deşeurile de producţie, la care se adaugă esenţe şi aditivi după gust şi culoare. În cuvântul către tineri al regretatului Mitropolit Bartolomeu se regăseşte sfatul ca ei să se orienteze în viaţă în aşa fel încât „să nu le fie ruşine mai târziu de faptele pe care le-au făcut în floarea vârstei. Eu aş zice chiar să recitească din „Scrisoarea III” iar apoi să-i întrebe răspicat pe guvernanţi: Ce aţi făcut cu ţara aceasta?

Am avut „norocul” să fiu personajul principal într-un episod trist şi hazliu deopotrivă, pe care îl redau spre comparaţie: În anii ’91-’95, când era înfloritor comerţul cu produse turceşti, a plecat un credincios la Istanbul. Înainte am stat de vorbă cu el şi, aflând despre „călătoria de afaceri”, l-am rugat să-mi aducă patru discuri abrazive de tăiat în marmură marca „Bosch”, de care aveam nevoie la construcţiile în curs de execuţie din acele vremuri. Omul, binevoitor fiind, a promis că mă va ajuta fără să mă împovăreze cu alte cheltuieli. M-am bucurat când s-a întors şi mi-a adus ceea ce aveam nevoie, dar l-am întrebat dacă a fost greu de găsit în „noianul” de firme din bazarul de pe Bosfor. Iată ce mi-a răspuns: A intrat în chioşcul cu pricina, a făcut solicitarea şi a primit răspunsul că „momentan nu este în stoc aşa ceva, dar dacă are răbdare cinci minute va rezolva”. Sigur, cinci minute ca să rezolvi o treabă ispiteşte pe oricine, aşa că a stat şi a aşteptat.

După cinci minute vine vânzătorul şi îi aduce patru discuri marca „Bosch”. Toate bune până aici, dar să vezi urmarea! În şantier fiind, am făcut proba de faţă cu gospodarul şi ce să vezi? Pe parcursul a „cinci minute” cele patru discuri „s-au topit”, iar eu mă aşteptam să-mi ajungă o săptămână. Am ridicat ochii către omul meu şi el îmi zice: Părinte, eu m-am mirat că am fost servit atât de prompt, da’ de unde să ştiu că şarlatanul acela s-a dus în magazia din spate şi a aplicat ştampila „Bosch” pe discuri măsluite? M-am învăţat minte, m-am dus la firma „Bosch” din Suceava şi am cumpărat un singur disc, desigur de cinci ori mai scump, dar am lucrat cu el o lună. Ei, cam aşa şi cu produsele de import pentru românaşii noştri, ieftine şi de toate soiurile, dar cu 15-20% produs original, numai că nu mai aplică etichetele în magazia din spate, le aplică în lumina amiezii, iar noi credem că „am apucat pe Dumnezeu de un picior” pentru că sunt ieftine şi au gust bun, dar după preţ şi gust… vine drumul la doctor! Of, cine să ne mai apere de „bunăvoinţa” celor care ne iau produsele iar apoi ne restituie „ciurucurile”?

„Cu ce rămâi în urma cumplitului pârjol?” zice catrenul; păi cu „nevoile şi neamul” bolnav, cu dezamăgirea că de 26 de ani suntem guvernaţi fără perspective, fără conştiinţă de neam şi fără frica de Dumnezeu. Nu cumva de aceea „Îl trimit la plimbare”? Nu cumva de aceea vor Sodoma şi Gomora în Grădina Maicii Domnului? Nu cumva…? Şi apoi ne mirăm că pădurile „se suie în camioane” şi pleacă peste hotare, iar munţii „chelesc” într-o veselie. Cum să retrocedeze Bisericii din Bucovina pădurile pe care le-a avut? Oh, dar ei, guvernanţii, cum să mai socotească procentul de câştig pentru o afacere sau alta? Avem de toate dar nu ne bucurăm de ele, cu alte cuvinte n-avem nimic! Suntem bucuroşi că avem cu ce trăi acum, dar urmaşii noştri ce vor face? Este trist să constaţi că lăsăm moştenire copiilor şi nepoţilor noştri titlul de „rob neamurilor străine”, cu care s-au războit Voievozii ca să apere pământul, apele şi codrul verde. Dar dacă, în starea de robi pe care le-o lăsăm moştenire, vor veni la mormintele noastre şi ne vor cere să le lăsăm locul că s-au săturat „de atâta bine”?

Când am început să scriu aceste rânduri tocmai rula pe postul B1 Tv emisiunea interactivă a lui Tudor Barbu, în care se dădeau detalii despre „ingredientele” care „împrospătează” alimentele şi fructele de import aşa încât să ţină 5-6 luni, dacă nu şi mai mult. N-au trecut decât 3-4 zile şi la emisiunile de „ştiri” rulau imaginile scandaloase de la marşurile „gay” în care ei cereau dreptul de a se căsători bărbat cu bărbat şi femeie cu femeie. Mi-am zis atunci, aşa, parcă în glumă: Măi frate, nu cumva hormonii de creştere au propulsat atât de mult energiile trupului încât bărbatul devine femeie şi invers? Pe când va naşte primul gravid? Să vezi atunci ce dumnezei ar deveni!

Eminescu, ataşat sufleteşte de neamul său, în articolul „Nenorocitele astea de ţări”, cuprins în „Opere”, vol. II – „Articole politice”, şi redat într-o broşură cu texte selectate de ÎPS Pimen, arăta profetic discrepanţa dintre cele două lumi de azi, lumea creştină şi lumea libertinajului moral, precizând: „Christ a fost reprezentantul săracului cinstit şi harnic, Antihrist e reprezentantul săracului viclean şi leneş… Astăzi teoria de om şi om e la ordinea zilei şi în America Orientului (România – n.n.) domnesc ideile civilizaţiei moderne, cărora trebuie să le facem concesiuni că de nu… ne şterg de pe faţa pământului! Ce prost era de pildă Matei Basarab care, dacă afla că un străin cumpărase o moşie în ţară, scotea numaidecât bani din pungă şi i-o răscumpăra numaidecât, pentru ca nu un străin să fie proprietar în ţara sa…”. Acum, dacă ar fi printre noi, politicienii noştri ar spune cam aşa: „Măi Mihăiţă, ia să-ţi bagi tu minţile în cap, unde te crezi? Nu vezi că vine Ambasada Americii şi te ia de guler? Păi nu ne-au luat de guler manifestanţii pentru Familia tradiţională precizându-le că trebuie să aprobe homosexualitatea? Ia fii cuminte!”.

 Însă neica Mihăiţă se ţinea tare şi grăia răspicat: „Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani purtătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil încât suntem singurul popor fără dialecte propriu-zise; ea ne-a ferit în mod egal de înghiţirea printre poloni, unguri, tătari şi turci, ea este încă astăzi singura armă de apărare şi singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre. Cine-o combate pe ea şi ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu e!”.

Când „fac privirea roată” ca să cuprind spaţiul politic românesc, îmi dau seama tot mai mult că m-am întors în „seculul eminescian” ca să mai aud pe cineva că recunoaşte lucrarea Bisericii Ortodoxe în întregul ei şi să constat cu mare tristeţe vrăjmăşia cultivată împotriva ei în zilele noastre, că de, pentru toate frustrările este vinovată Biserica, nu?

Cam aceasta-i realitatea şi ea se înscrie tot în „nota” eminesciană, prin care se spune în acelaşi loc aşa: „Există într-adevăr un soi de libertate coruptă, a cărei întrebuinţare e comună oamenilor şi animalelor şi care consistă în a face tot ce ne place. Această libertate e duşmană oricărei autorităţi (morale – n.n.), ea urăşte fără răbdare regulile, cu ea devenim inferiori nouă înşine, ea e duşmana adevărului şi a păcii…” („Mihai Eminescu, Actual: în prezent şi viitor,” Texte selectate de Părintele Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, Ed. Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Suceava, 2016, pag. 7-8 şi 15).

Din această libertate coruptă izvorăşte războiul aprig pe care-l duc ONG-urile sprijinitoare de LGBT împotriva Bisericii Ortodoxe, care apără familia rezultată din unirea între un bărbat şi o femeie în familie creştină, cu porunca şi binecuvântarea lui Dumnezeu de a naşte copii. Această libertate coruptă, propusă de diavolul ca mod de viaţă, este sursa înstrăinării de neam şi credinţă a multor dintre guvernanţii noştri care se duc încovoiaţi de „smerenie”, ca altădată la Mecca, la Ambasada Americii.

Ce le va da, oare, acolo şi cu ce se vor lăuda? Cumva cu faptul că a făcut lucrul diavolului, după ce „a umblat în sus şi-n jos ca să strice cuvântul lui Dumnezeu” sau cu satisfacţia că l-a întrecut în viclenie? Doamne, nene Mihai, tu ne spuneai că politica de azi „e-n stare să pătrundă orişiunde în ţara aceasta, pentru mită, capetele cele mai de sus ale administraţiei”, cele care „vând sângele şi averea unei generaţii”; dar nu prea te-am crezut. Aşa ne trebuie, ca să ne fie de luare aminte!

Şi, ca să închei în nota cu care am început, redau întrebarea din catrenul unei poezii publicate în spaţiul virtual: „Cu ce rămâi în urma/ Cumplitului pârjol,/ Când toate-arzând, pleca-vei/ Sărac, nebun şi gol?”.

Ei, ce ziceţi, a secat înţelepciunea?

Pr. IONEL FILON

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: