Sâmbătă, „La Americanu’”

Lectură publică de poezie

Sâmbătă, 30 septembrie, în întreaga lume vor avea loc sute de lecturi publice de poezie în cadrul proiectului anual „100 Thousand Poets for Change”.

În Suceava, evenimentul este organizat de gruparea literară Zidul de Hârtie şi va avea loc în pub-ul „La Americanu’” (aleea Jupiter 14B, cartier George Enescu, zona fostului Cartodrom), începând cu ora 19.

Vor citi poeţii Dan Bistricean, Constantin Hrehor, Dan Cristian Iordache, Doru-Mihai Mateiciuc, Jamie Morgan, Florin Dan Prodan şi Constantin Severin.

Moderatoarea întâlnirii va fi criticul literar Gina Puică.

Organizatorii precizează, în comunicatul de presă remis redacţiei, că „unul dintre partenerii evenimentului este universitatea Stanford din SUA care va include în arhiva sa fotografii şi înregistrări video ale lecturilor din Suceava”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI