Înscrierile pentru Loteria Vizelor 2019 încep marţi

Înregistrarea electronică în Programul Diversity Visa al Statelor Unite va începe marţi, la ora 19 (ora României), şi se încheie pe 7 noiembrie, la ora 19, informează Ambasada SUA la Bucureşti, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Pentru a participa în programul din acest an, cei interesaţi trebuie să acceseze pagina de internet a Departamentului de Stat www.dvlottery.state.gov în cursul perioadei de înregistrare. Acolo vor găsi formularul de participare (E-DV) şi informaţiile complete pentru a trimite cererea de înregistrare.

Departamentul de Stat acceptă cereri de înregistrare numai pe pagina de internet E-DV. Este foarte important ca participanţii la program să îşi tipărească pagina de confirmare generată online şi să o păstreze până la data de 30 septembrie 2019. Dacă cererea a fost selecţionată, doar cu numărul unic de confirmare se poate verifica dacă o cerere de participare a fost selecţionată şi se pot obţine informaţii despre solicitarea de viză şi despre programarea la interviu.

Ambasada SUA adaugă că participanţii nu trebuie să permită altor persoane să le reţină pagina de confirmare, ci să şi-o păstreze ei înşişi, astfel încât să poată verifica independent situaţia cererii lor de participare. Participanţii trebuie să trimită o fotografie recentă, din ultimele şase luni, în care nu poartă ochelari. Cererile de participare însoţite de fotografii care au mai fost trimise în programe anterioare vor fi descalificate.

Începând cu data de 1 mai 2018, participanţii la programul DV-2019 vor putea folosi numărul lor de confirmare pentru a verifica online pe Entrant Status Check la adresa de internet www.dvlottery.state.gov dacă cererea lor a fost selecţionată.

Ambasada îi previne pe cei interesaţi că Departamentul de Stat nu va trimite o notificare că un participant a câştigat Loteria Vizelor şi nu va cere bani prin Western Union. „Folosiţi numai Entrant Status Check (Verificarea Statutului Înregistrării) la www.dvlottery.state.gov pentru a verifica dacă aţi fost selecţionaţi”, precizează misiunea diplomatică de la Bucureşti.

În total, 50.000 de participanţi vor fi selecţionaţi aleatoriu, iar începând cu 1 mai 2018 participanţii vor putea folosi numerele unice de confirmare pentru a verifica dacă au câştigat, pe pagina de internet Entrant Status Check (Verificarea Statutului Înregistrării) la www.dvlottery.state.gov. Însă, nu toţi cei selecţionaţi vor solicita o viză sau se vor califica pentru obţinerea ei, aşadar numărul de selecţionaţi va fi mai mare. De aceea, cei înscrişi trebuie să păstreze numărul de confirmare până în ultima zi a programului DV-2019, adică 30 septembrie 2019, precizează Ambasada SUA la Bucureşti. (Agerpres)

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: