Ediţia a V-a a evenimentului caritabil „Drumeţie pentru o nouă viaţă” va avea loc, sâmbătă, la Siret

 Evenimentul „Drumeţie pentru o nouă viaţă”, organizat de Fundaţia Umanitară „O Nouă Viaţă” Siret, a ajuns anul acesta la cea de a V-a ediţie.

Acţiunea caritabilă se va desfăşura sâmbătă, 30 septembrie, începând cu ora 9.30, la Siret şi îşi propune ca, pe lângă scopul „clasic” al evenimentului – promovarea Fundaţiei „O Nouă Viaţă” şi strângerea de fonduri, să îi familiarizeze pe participanţi cu tot ce înseamnă cultura şi obiectivele marcante ale oraşului Siret, să îşi ajute comunitatea în sânul căreia se desfăşoară acţiunea, prin gesturi caritabile şi nu numai.

Evenimentul oferă, ca în fiecare an, oportunităţi de team-building, networking şi publicitate, iar fondurile obţinute se vor îndrepta către susţinerea mai multor proiecte sociale.

Drumeţia din acest an va consta în parcurgerea unui traseu istoric de aproximativ două ore, în oraşul Siret. Traseul are ca punct de plecare sediul Fundaţiei „O Nouă Viaţă” din str. Dubovei, nr. 18, Siret. Participanţii vor urma traseul pe strada Apelor, se va trece pe lângă Cimitirul Romano-Catolic, Biserica „Sf. Constantin şi Elena”, Biserica Romano-Catolică, se va traversa prin faţa Primăriei Siret, traseul continuând cu Biserica „Sf. Treime”, Cimitirul Evreiesc şi finalul va fi la sediul fundaţiei (curte Garsoniere).

Potrivit Marcelei O’Connor, director executiv al Fundaţiei Umanitare „O Nouă Viaţă”, acest eveniment este o ocazie perfectă pentru fiecare dintre noi de a se implica în comunitate.

„Încă de la înfiinţare, acum 20 de ani, ne-am dorit ca rolul nostru în comunitatea sireteană să fie unul de catalizator, de liant între mentalităţi şi feluri de trăi până la urmă. Iar ajutorarea semenilor este un punct comun, o punte extraordinar de frumoasă între oameni, o bază pe care putem construi împreună multe dintre proiectele viitoare în folosul persoanelor dezavantajate din comunitate. Din acest motiv, prin această acţiune ne propunem ca de la an la an să creştem numărul persoanelor care se pot implica în sprijinirea activităţii fundaţiei şi să dezvoltăm activităţi educaţionale şi de sprijin pentru persoanele provenind din medii dezavantajate”, a arătat O’Connor.

Organizatorii evenimentului au pregătit un traseu divers, iar la încheierea lui fiind organizat un grătar la care sunt invitaţi toţi participanţii. De asemenea, organizatorii au declarat că fondurile care se vor strânge la ediţia din acest an a drumeţiei vor fi utilizate pentru diversificarea şi dezvoltarea activităţilor din cadrul Centrului socio-vocaţional de zi, modernizarea acestei construcţii, dar mai ales pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai (renovarea locuinţelor, achiziţionarea de cinci centrale termice noi) pentru persoanele cu dizabilităţi aflate în grija Fundaţiei.

Cei care doresc să obţină informaţii despre evenimentul de pe 30 septembrie pot lua legătura cu Marcela O’Connor, la telefon 0744 527 294, sau cu Anca Tablan, la telefon 0733 965 848. Pentru mai multe detalii despre Fundaţia „O Nouă Viaţă”, precum şi despre eveniment, au fost create paginile de internet www.fonv.org şi http://sponsoredwalk.fonv.org.

Proiectul Fundaţiei „O Nouă Viaţă” este susţinut anul acesta de Primăria Siret, Monitorul de Suceava, SC Killer SRL şi Camera de Comerţ şi Industrie Suceava.

Fundaţia Umanitară „O Nouă Viaţă” Siret a împlinit anul acesta 20 de ani de activitate, timp în care s-a implicat activ pentru susţinerea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi şi îmbunătăţirea modului de trai al persoanelor dezavantajate din comunitate.

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: