Consilierii PSD au votat pentru lăsarea sucevenilor în frig

> Aceştia s-au împotrivit alocării de bani de la bugetul local pentru aprovizionarea cu biomasa necesară încălzirii în sistem centralizat

> „În măsura în care vom încasa taxe şi impozite până la sfârşitul acestei luni, vom da ceva bani către Thermonet”, a spus primarul Ion Lungu

În şedinţa de ieri a Consiliului Local Suceava, cei 7 aleşi social-democraţi prezenţi nu au fost de acord cu plata anticipată a subvenţiei către Thermonet Suceava, bani cu care urmează a fi întregite stocurile de combustibil pentru producerea de energie termică în sezonul rece 2017-2018. Este vorba despre hotărârea privind plata în avans a subvenţiei pentru acoperirea diferenţei dintre preţul de producere, transport, distribuire şi furnizare a energiei termice livrate populaţiei şi preţul local facturat către consumatorii casnici. În cauză este suma de 4 milioane de lei, alocată Thermonet şi transferată producătorului Bioenergy, aceasta constituind subvenţia datorată de Primărie pentru lunile octombrie, noiembrie şi decembrie 2017. Primarul Ion Lungu a spus plenului deliberativului că, spre deosebire de sezonul anterior, de la buget se dă cu 1 milion de lei mai puţin, diminuarea fiind rezultatul direct al transferării sarcinii suportării subvenţiei, în proporţie de 75%, către consumatorii casnici, restul revenind bugetului municipal „Procedăm aşa de ani de zile, am fost la faţa locului, iar în comparaţie cu alţi ani se stă mai bine cu aprovizionarea de masă lemnoasă, dar nu suficient de bine. Aprovizionarea se mai poate face până dă zăpada, iar chiar dacă astăzi nu avem aceşti bani în cont, în măsura în care vom încasa taxe şi impozite până la sfârşitul acestei luni, vom da ceva bani către Thermonet. Dăm acum, anticipat o subvenţie pe care oricum trebuie să o plătim”, a precizat şeful municipalităţii.

Poziţia consilierilor PSD fusese exprimată anterior, prin declaraţii ale liderilor suceveni ai formaţiunii, care reproşau alocarea de bani publici către o firmă privată. „Nu sunt avocatul lor, dar, având în vedere legislaţia în vigoare, responsabilitatea asigurării căldurii şi apei calde în oraş este a autorităţii locale, Primăriei şi, în ultimă speţă, a primarului. De aceea vrem noi ca să meargă această societate, care este cea mai modernă din ţară”, a explicat edilul-şef Ion Lungu.

Totuşi, în cele din urmă, în ciuda celor 7 împotriviri social-democrate, proiectul de hotărâre privind disponibilizarea avansului de 4 milioane de lei a trecut cu 12 voturi „pentru” şi 3 abţineri.

Reamintim că, printr-o adresă înaintată autorităţilor municipale, Thermonet, prestatorul serviciului de alimentare cu apă caldă şi căldură, semnala că, în cazul nealocării în avans a subvenţiei, încălzirea apartamentelor locuitorilor municipiului Suceava va avea de suferit.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: