Violenţa în familie te trimite în închisoare

Pentru că a uitat de buna creştere şi a considerat că ceilalţi membri ai familie sunt doar nişte saci de box, un bărbat din judeţul Suceava a „câştigat” câţiva ani buni în spatele gratiilor pentru a reflecta asupra comportamentului său. Asta după ce, pe parcursul zilei de marţi, lucrătorii Secţiei 5 Poliţie Rurală Dărmăneşti au primit spre aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Tribunalul Suceava, pe numele unui bărbat, în vârstă de 45 de ani, din comuna Todireşti, condamnat să stea 5 ani în spatele zăbrelelor de fier, pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie. Bărbatul, ce nu figura urmărit, a fost identificat de poliţişti la domiciliu, fiind reţinut, escortat şi încarcerat în Penitenciarul Botoşani.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI