Din cauza datoriilor la Proiectul „Suceava „Utilităţi şi mediu”

Zeci de localităţi sucevene nu pot accesa finanţările nerambursabile ale UE

> La depunerea cererilor de finanţare este solicitat certificatul de atestare fiscală, iar în condiţiile în care acesta are înscrise datorii, accesul la fonduri europene este blocat

 Conducerea Consiliului Judeţean cere Ministerului Finanţelor Publice să identifice o soluţie de preluare a creditului contractat de unităţile administrativ-teritoriale sucevene pentru implementarea Proiectului „Suceava – Utilităţi şi mediu la standarde europene”. Gheorghe Flutur, preşedintele CJ Suceava, spune că problema este foarte gravă, întrucât, pe fondul complicaţiilor intervenite, respectivele localităţi ale judeţului „nu pot fi eligibile la accesarea programelor cu finanţare europeană”. Cauza o reprezintă datoriile către Fondul de risc, acestea crescând pe zi ce trece, ca urmare a dobânzilor şi a penalităţilor de întârziere. „La depunerea proiectelor cu finanţare nerambursabilă se solicită certificatul de atestare fiscală, document în care, dacă apar înscrise datorii către Ministerul Finanţelor Publice, proiectele sunt în situaţia de a fi respinse de la finanţare, comunităţile locale fiind condamnate la subdezvoltare”, susţine şeful executivului judeţean, care, după ce la nenumăratele solicitări nu a primit răspuns pozitiv, face apel inclusiv la parlamentarii suceveni, solicitându-le să iniţieze un proiect de lege de preluare a creditului cu pricina. Gheorghe Flutur crede, de asemenea, că în condiţiile în care respectivele certificate de atestare fiscală nu ar evidenţia datoriile la creditul respectiv, s-ar putea evita „condamnarea acestor comunităţi la a nu avea acces la proiecte de strictă necesitate pentru o viaţă normală, la crearea şi modernizarea infrastructurii rutiere locale şi a sistemelor de alimentare cu apă şi apă uzată, la crearea şi modernizarea infrastructurii educaţionale”.

Sumele alocate de Ministerul Finanţelor Publice au ajuns cu întârziere, acoperind doar obligaţiile achitate către bancă, mai puţin dobânzile şi majorările

Consiliul Judeţean Suceava, în asociere cu 60 de unităţi administrativ-teritoriale a contractat, în anul 2004, de la Deutsche Bank AG London, un împrumut extern de 86,3 milioane de euro. Pe partea de reabilitare a sistemelor de termoficare, cu 59 de milioane de euro, în 6 oraşe ale judeţului s-au realizat centrale termice şi instalaţii aferente. De asemenea, o sumă de 27,3 milioane de euro fost prevăzută pentru amenajarea a 232,75 km de conducte de transport gaze naturale de înaltă presiune, realizaţi efectiv fiind doar 101,4 km. În acest din urmă caz, s-a intrat în blocaj încă din 2006, în octombrie a aceluiaşi an constructorul Petrom Service Bucureşti invocând pierderi financiare şi retrăgându-se de pe şantier. Pentru deblocarea situaţiei, Consiliul Judeţean Suceava a mai făcut intervenţii la Guvernul României, în anul 2009, prin hotărâre a executivului central, conductele de gaz fiind transferate către Transgaz Mediaş, în vederea continuării lucrărilor şi punerii obiectivului în funcţiune. Ulterior, sumele datorate de localităţile asociate au fost achitate din contul de disponibilităţi al creditului, însă, odată cu epuizarea soldului acestuia şi pe fondul insuficienţei resurselor financiare proprii ale unităţile administrativ-teritoriale sucevene, începând cu anul 2015, acestea au fost nevoite să recurgă la accesarea Fondului de risc al Ministerului Finanţelor Publice. În consecinţă, din cauză că „sumele alocate de Ministerul Finanţelor Publice pentru plata obligaţiilor restante la Fondul de risc, din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, au fost acordate cu întârziere, acoperind doar obligaţiile achitate către banca finanţatoare, şi nefiind alocate sume pentru dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate, foarte multe unităţi administrativ-teritoriale împrumutate au restanţe către Fondul de risc al Ministerului Finanţelor Publice”.

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

  1. Arh_Gheorghe_vs_Arh_Gavril=love says:

    Remember,Herr Ghitza…
    Pentru ca lumea,mai ales “alegătorii din zona de munte”,cum le zice Flutur alintându-i in considerarea voturilor lor mirosind de departe a jder,a jderi mulţi si a ingamfare prostească,deci pentru ca aceştia să nu apuce să bage de seamă imensa mârlanie quasiegală cu o trădare de neam si ţară a dumnealui ,care constă in puparea,la foc automat, a kurului lu’ bratia Iwan de la Cernivţi,deci domnu’ Ghiţă a luat din nou in mâna der kluppen de manipulat si imbecilizat categoria homo bucovinensis si a re-deschis subiectul operaţiunii “Utilităţi si mediu la standarde europene”,cel pe care l-a ingropat dumnealui in concubinaj cu statul paralel al pedeleului ,printr-o acţiune sofisticată,pe catete,in care veţi recunoaste stilul dar si maniera care i-au facut,pre el si pre ciracii sai,cei mai mari jefuitori si bandiţi din istoria modernă a României!
    Ca să nu ne pierdem in consideraţiuni care ar putea,domnu’Ghita,sa va oboseasca mintea:
    Deci,acuma când românii din Ucraina,in special cei din zona ocupată a Bucovinei,au ramas fără invăţământ in limba maternă,ce este bine să ştie alegătoru’ si poporu’ mai sus evocaţi?
    Că,anume,programul “Utilitati si mediu…” a fost o capodoperă a echipei Mârza,un model de investiţie in interes public printr-un credit negociat cu cap,cu termene de graţie judicioase,bine calculat,si cu efecte care ar fi scos cele 61 de localităţi legate printr-un contract de asociere in participaţiune din marasmul subdezvoltării si al civilizaţiei de secol XIX !
    Căci ce inseamnă gazul adus la uşa omului de la oraş şi ţara altceva decat igiena,incălzire,trai decent si posibilitatea de a scoate satul bucovinean din sărăcie si subdezvoltare,al celui real, nu al celui butaforic,afişat pe la festivalurile lui Flutur,cu ţărani imaginari,cântând din bucium,imbrăcaţi in costum popular cu multi jderi ,chiar si atunci cand se intorc ei de la WC-ul din fundul curţii?
    Exista ,nu-i aşa ,domnu’ Flutur,pericolul ca bandiţii rosii,ciuma roşie,să castige definitiv acea zonă de munte a judeţului Bukowina de care acuma vă lepădaţi ca de Satana,veneau alegerile din 2008 care trebuiau câştigate,ce facem fraţilor ,atât creştini cât şi neoprotestanţi,cu bască sau fară bască,adecă acoperiţi,in interes national?
    Căci atunci s-a brevetat in rândul potlogarilor pedelişti in frunte cu sociopatul kior metoda după care s-a dărâmat şi proiectul Bechtel,care a pornit de la 4,5 milioane/km de autostrada si a fost feştelit,impotmolit ca să eşueze, la 13 milioane/km…
    Cum anume?
    Iată modelul “Utilitati si mediu…” : Firma unui actual puşcărias,Liviu Luca de la PETROMSERVICE,executa lucrarea incepută in termenii creditului de 86 milioane de dolari evocat mai sus,totul mergea uns,domnul Flutur dar si pedeleul său au sesizat pericolul de moarte care se profila la orizont si deodată,brusc,instantaneu si fără veste,domnul Luca a anunţat că reziliază unilateral contractul aflat in derulare, deoarece nu-stiu-ce precum şi adio! Era o comandă politică executată de un om care stă astăzi in puscarie doar pentru nici măcar 10% din faptele sale… Cu Bechtel s-a procedat la fel: executarea contractului a fost oprita,controale,re-discutare,intârzieri,subcontractori falimentaţi,adio si n-am cuvinte,domnu’ Flutur,care manifestaţi acuma ca să vă facă guvernul roşu autostrada deoarece aia americăneascaă nu era buna,mirosea urât!
    Recunoaşteţi modelul?
    Deci “Utilitati si mediu…” a intrat in vrie,termenele s-au incălecat,inclusiv cele de graţie negociate cu nemţii pentru returnarea judicioasă a sumelor după punerea in lucrare a investiţiei,din incasările obţinute ,iar cele 61 de localitati plătesc astăzi rate si dobanzi neomeneşti.. Ceea ce nu-i impiedică pe lăcuitorii acestora să-l voteze ca ceasul pe măreţul conducator,chit că asta inseamnă să se incălzească aproape exclusiv cu gazele emanate de la fasole ,conservate inteligent sub bundiţele confecţionate din jderi … Si să se zgâiască si să execute dansuri rituale pe la festivalurile domnului Flutur,ca mulţumire,iar acesta să le raspundă cu fruntea incretită si cu ochelarii pe nas,a Bukowina care ne doare in kur,in sensul că oameni buni şi cinstiţi gospodari,aşa am socotit eu! Ezact aşa ca cum dumnealui ar fi la o strigare de păhar dulce la Botoşana&Comaneşti!
    Că la ce vă trebuia gazul,măi homo bucovinensis,astăzi si mâine,nu mai bine aşteptaţi sa venim noi la putere să vi-l scoatem,cumva, pe nas?
    Insă ,fi’n’că este important să ştim,ce facea estimp duiosul domn Mârza care,sa ne-ntelegem,in afara de creditul cu pricina,are la activ si neşte fapte de arme care l-au băgat si pre el insuşi in boală,avea coşmaruri&spaime de micţionare pre el , s-a cerut lăsat la vatră,pana a baut un ceai de pufulita cu flori mici si s-a mai calmat?
    A tăcut precum sus scrofa in popuşoi (sus scrofa=denumirea ştiinţifică a porcului; aşa in text,ca să ridicăm nivelul discutiei….) că se temea,bietul de el,că dacă zice ceva ies la iveală şi neşte amănunte neplăcute despre niscaiva mici firmuliţe de mentenanţă,de gâdilat ţevi pe bani buni,dupa cum le este năravul, care ar fi urmat sa se ocupe de reţeaua de gaze si termoficare,neşte mici izvoare de adăpat la bani buni si siguri,cu aproximaţie cam până in anul 2506,toamna… Mici ciupeli ,pe lânga jaful istoric făcut de pedele,insă cum altfel şi-ar fi făcut dumnealui,domnu’ Mârza ,viloiul de neam prost din deal,de pe Zamca,pe care mai apoi,deoarece cam trăgea corentul acolo,o a vândut statului pe bani buni,pentru ca stătoiul să ia viloiul si să facă casa de pensii pentru mosnegi& babe vânjoase ,paralitici şi băşinoşi insă cunoscuţi indeobşte drept chiaburi huzurnici,accesând respectiva instituţie de la bordul si manşa elicopterelor personale… Si pentru că dumnealui,domnul Gavril,să-şi tragă alt viloi de nem prost,mai la curte,mai pe strada Maraşeşti,din micile sale economii pesediste precum si din această mititică vânzare anterioară.
    Iar cu lăsarea la vatră ne mai gândim,că e bine si aşa,ronin…
    Dar domnul Cătălin,sfios copil de casă/trupă? Ei bine,este inutil sa vorbim despre dumnealui, ca să nu-i stricăm puseul dar si bufeul de miştouri in care au scapat de curând,când atât el cât si domnul Stan fac glumiţe cifrate,cu cheie ştiută doar ei-inde-ei,cf. tabelul cu tag-uri de la subsolul cramei (sau crama de la subsol,mă rog…) din zona bucovinei de Falticeni,că abia ce a zis şi domnul George ceva in sensul că trebe netezite anumite asperităţi dintre Suceava si Falticeni,că cine zice mereu de „Bucovina”,ca o mantra a imbecilităţii gâziste,chiar,cine? Apoi,să nu uităm că domnul Cătălin nu şi-a tras viloi insă dumnealui e băiat subţire pe dinăuntru,ştie cine este jupânul,aşa că s-a limitat in timpul mandatului său să conserve festivalurile si bundiţele lui Flutur,să nu dea molia in ele… Ceea ce s-a şi intâmplat,cât despre “Utilitati si mediu…” a mai mârâit şi el câte ceva,sotto voce,că s-ar fi opus ,aproape in şagă,doar ROMSILVA…
    Dar organele?
    La vremea punerii la cale dar si a săvârşirii intru cele de cuviinţă,domnu’ Ghiţă a fost mai intâi proteguit din interes naţional,din raţiuni de stat paralel,de alt domn ,nupuitorul Dâmbu,anume pus pe lânga el ,să-i fie de ordonanţă si de heil Ghiţă,să n-aibe dumnealui nice o suparare,vericine va fi fost prostul care să se fi luat de el,ca uns al sistemului… Iaca,acuma si domnul cu pricina ,cf.orden de zi pe unitatea de masură,s-a băgat la moguli,la patronaj TV,să stea spate in spate cu domnul Nelu,alt capitalist sistemic. Că ce erau să-i facă sau să le facă,dacă nu se deschiseseu sezonul ,că nu ierea momentul? Că nu a durat mult,a venit anul 2008,domnul Flutur a cules roadele şi s-a transformat in col.(r) prim-secretar al CJ al PDL,fost PD,viitor PNL,să fie bine,să nu fie rău,asta ne arde noua acuma,de gazele voastre de proşti infofoliţi in jderi?? Plus că in peripatetice şedinte ,triumviratul a stabilit cam cine măcăne,cine a aflat şi cum anume,că la ce foloseşte,câte pagini are dosarul si dacă trebe chiar toate paginile ,adecă dacă nu ar fi bine să rămână doar coperţile,precum si alte povestiri. Iar organele să se ocupe in mod onest,apolitic ,doar de problema lu’ Iwan d.p.d.v al traficului cu mahorcă&samagon,ca fenomen,al Marllboro confecţionat in dosul surii,cât despre aspectele sesizate in mod nesimţit ca fiind ilegale in afacerea “Utilitati si mediu…”,toate la timpul lor,va veni o vreme când director la SRI să fie domnul Nelu,care are un CV potrivit precum si recomandări bune,tomnai de la pastorul-sef al regiunii penticostale de Nord-Est,are si el un grad acolo,amiral de Başău,sau cam aşa ceva,comandor de Piaţa-Mica…
    Iar dacă vreun guvern,de preferat unul “de-al lor”, pune botul si preia datoriile,oare nu iaste acesta un motiv de bucurie pentru toate părţile,de jos in sus si de la dreapta la stânga? Ca doar n-o fi prost Liviu Luca să spuna chiar totul,să-l mai ţină la mititica…
    Aceasta variantă menită să le procure mâncărimi si supărări poate că nu este aşa sau chiar aşa,poate că este doar o exageraţiune a unor şoferi de taxi cu cca 20 de ani de vechime in muncă… Inainte de a cauta de unde se ştie,este bine să cautaţi in ziarele contemporane evenimentelor,in acelea in care dvs.,domnule Flutur ,dar si dvs., domnilor Mârza&Nechifor, vă dădeaţi in gat ciclic,cu voluptate de cazarmă&talent de lepre cazone,cu articole meşteşugite si zemoase,tocmite pre cuvinte negre pentru zile albe de anumiti rândaşi coproculturali excrementari,dintre aceia care slujesc si acuma si au primit in arendă ,ca sinecure zemoase, organizarea de chindii si festivaluri plătite din bani publici,prin incintele unor monumente istorice clasate legal,(adica protejate in baza unor criterii riguroase,cel putin pe hartie…) ca doar alegerile vin iarasi si mai avem nevoie…
    Gazul?
    Să fiţi voi sănătosi şi la pungă groşi,oameni buni şi cinstiţi gospodari,că doar n-au intrat anii in sac,deocamdată e mai sanătoasă incălzirea pe cuptor iară cand vă trec năduşelile mai ieşiţi afara,mai beţi un ceai,mai daţi la cai,mai cântaţi piese clasice la trâmbiţă…

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: