Suceava aproape că îşi ia gândul de la banii promişi pentru reabilitarea termoficării

> Către cele 10 localităţi urbane prinse în Programul „Termoficare 2006-2020” nu a fost trimis vreun leu din alocările promise, primarul Ion Lungu temându-se că finanţarea va veni prea târziu > „Mai sper să vină banii de la Guvern, dar iată că intrăm în luna octombrie şi nu se întâmplă acest lucru”, reliefează edilul-şef, adăugând că se apropie sezonul de încălzire centralizată, iar şantierele vor trebui închise

 Fondurile aprobate de Guvern încă din vară, în cadrul Programului Termoficare 2006-2020”, nu au ajuns nici până în prezent în municipiul Suceava. Primarul Ion Lungu, a declarat ieri, că după un şir întreg de intervenţii la „centru” şi la fel de multe promisiuni neonorate de către oficialii guvernamentali, aproape că nu mai crede că finanţarea cu pricina va fi onorată atât cât mai este oportun. „Din păcate, ne-am luat cumva, parcă, gândul de la banii de la Guvern, pentru că văd că nu mai vin. La modul sincer, m-am interesat să văd dacă aceştia s-au alocat politic, însă nu este adevărat, pentru că nu a fost dat niciun leu, nicăieri în ţară. Sunt vreo 10 oraşe care trebuie să primească bani pentru termoficare, însă nu a beneficiat nimeni, de niciun leu”, a precizat primarul, în cadrul comandamentului de monitorizare a investiţiilor din capitala de judeţ. Lungu spune că se intră în criză de timp, deoarece, probabil, în jurul datei de 15 octombrie, va începe sezonul de furnizare a agentului termic pentru încălzirea locuinţelor. De aceea, edilul-şef a cerut constructorilor să racordeze blocurile la conductele deja înlocuite, în Zamca şi în Centru, astfel încât, dacă este necesar, „de-a a doua zi să se poată da căldură”. Pe fondul lipsei de solicitudine a Guvernului, în cartierul Zamca nu mai încep reabilitările prevăzute pe strada „Dimitrie Cantemir”, acestea fiind amânate, la fel ca şi cele din cartierul Obcini, pentru cazul fericit în care suma de 7,3 milioane de lei va fi disponibilizată cu celeritate şi, mai ales, în integralitatea ei, pentru că numai aşa va putea fi achitată şi contravaloarea intervenţiilor de până acum.

În 2016, suma de 8,37 de milioane de lei s-a întors la bugetul de stat, întrucât procedurile s-au întins până a venit frigul şi nu s-a mai putut lucra

De altfel, în acest din urmă cartier, execuţia, pe cele două ramuri în lucru, înseamnă doar 25% din totalul prins în proiect, soluţia următoare fiind trecerea în conservare. „În varianta în care nu vin banii de la Guvern, vom lua măsuri să conservăm ceea ce s-a început şi nu s-a terminat. În acelaşi timp, urmărim să putem pune în funcţiune instalaţiile necesare pentru furnizarea căldurii şi apei calde. Mai sper să vină banii de la Guvern, dar iată că intrăm în luna octombrie şi nu se întâmplă acest lucru”, a explicat Ion Lungu, primarul Sucevei.

Încă de la finele primăverii, în modernizare au fost cuprinse Punctul termic Obcini IV, cu circa 2,7 km de conducte; Punctul termic „Zamca”, cu aproximativ 2,1 km de reţele şi Punctul termic de pe strada „Ion Vodă Viteazu” cu 115 metri de conducte. Restanţele către câştigătorul licitaţiei, firma constructoare Consix Bucureşti, sunt de 4 milioane de lei, Primăria alocând doar 1 milion de lei, sumă disponibilizată din vistieria municipală şi reprezentând confinanţare proprie. În 2016, suma de 8,37 de milioane de lei, aprobată în cadrul Programului „Termoficare 2006-2020”, s-a întors la bugetul de stat, întrucât procedurile de licitaţie şi de semnare a contractului de execuţie s-au întins până în luna decembrie, când, practic, nu s-a mai putut lucra.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI