Cu ocazia organizării Târgului de toamnă „Produs în Bucovina”:

Desant bucovinean la Cluj-Napoca

> Pe lângă „Cămara bucovineană”, clujenii vor vedea spectacole oferite de 133 de artişti profesionişti şi amatori şi demonstraţii ale meşteşugarilor

 Consiliul Judeţean Suceava urmează să aprobe, miercuri, organizarea Târgului de toamnă „Produs în Bucovina” în perioada 13-15 octombrie 2017, la Cluj-Napoca, pentru care se alocă suma de 108.859 lei.

Delegaţia judeţului Suceava care va participa la acest proiect de promovare a judeţului este formată din 148 de persoane, din care 10 reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Suceava, patru reprezentanţi ai serviciului turism, trei reprezentanţi ai serviciului logistic, cinci reprezentanţi ai Muzeului Bucovinei şi 133 de persoane reprezentând membri ai Ansamblului Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” Suceava, ai unor ansambluri folclorice de amatori, fanfare din judeţ, precum şi meşteri populari.

Iniţiatorul proiectului de hotărâre, vicepreşedintele CJ Suceava Gheorghe Niţă, arată că promovarea imaginii judeţului Suceava la evenimentele desfăşurate în ţară şi străinătate şi organizarea diverselor evenimente cu caracter turistic pe plan local, regional şi naţional au contribuit, de-a lungul timpului, în bună măsură la creşterea numărului de turişti români şi străini în zonă.

El explică în expunerea de motive că Târgul de toamnă „Produs în Bucovina”, ce va avea loc în perioada 13-15 octombrie 2017 la Cluj-Napoca, este un prilej de evidenţiere şi de promovare a valorilor culturale şi a obiectivelor turistice ale regiunii, a tradiţiilor şi obiceiurilor, a produselor gastronomice tradiţionale, fiind un demers ce duce la îmbunătăţirea imaginii judeţului nostru pe piaţa internă.

Niţă precizează că promovarea judeţului Suceava în cadrul acestui eveniment se va face prin intermediul materialelor de informare şi promovare turistică realizate de Consiliul Judeţean Suceava, a ofertelor turistice propuse de operatorii economici şi de asociaţiile profesionale de turism din judeţ, a ofertei gastronomice prezentată de membrii Asociaţiei „Produs în Bucovina”, fiind prezentată şi „Cămara bucovineană”.

Totodată vor fi demonstraţii de meşteşuguri tradiţionale, oferite de meşterii populari, dar şi spectacole folclorice susţinute de Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” şi alte ansambluri folclorice de amatori din judeţ.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: