Când diferenţa e făcută de „birbuzei”

De-a lungul anilor, de fiecare dată duelul Steaua – Dinamo sau, mă rog, acum FCSB – Dinamo a fost unul foarte aprig, spectaculos şi care a generat patimi deosebite. Dacă pe vremuri nu era mare diferenţă între loturile celor două forţe ale fotbalului românesc, pentru că Armata şi MI aveau de unde alege tot cei mai bun pe plaiul românesc, după ’90 lucrurile s-au schimbat.

Ce vesticii ştiau de mult şi aveau deja experienţă, noi am aflat mai greu: lumea se învârte datorită „birbuzeilor” sau „banii fac regula”. Cum fotbalul face parte din viaţă, ca şi sportul în general, nu se poate face nimic dacă nu ai resurse.

Totuşi, cum s-a dovedit în multe rânduri, aşa cum „taurul roşu” îţi dă aripi, aşa şi aura de energie existentă în jurul eternului derbi Steaua – Dinamo te face să compensezi orice lipsuri şi să te arunci în luptă. La final, cel puţin al ultimei dispute directe, există un mic semn de întrebare pe care oricine şi l-a putut pune. Ce poţi să faci când FCSB, ocrotită de Gigi Becali, l-a băgat în teren în minutele de final pe Teixeira, jucător de mare valoare şi experienţă, iar Dinamo a replicat cu Ion Gheorghe, puşti de sub 18 ani?

Ne face plăcere de multă vreme să credem în izbânda lui David asupra lui Goliat sau a celor care se bat cu monştri până în „pânzele albe”, dar, dacă stăm să ne gândim, în ziua de azi tot „birbuzeii” fac diferenţa.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: