Arc peste… veacuri

Era în toamna anului 1958, şi ne amintim de ziua aceea aşa de bine, ca şi cum s-ar fi întâmplat ieri. Şi cum să uităm acea zi? Trebuia să trecem atunci peste un prag important din viaţa noastră şi toată lumea ştie că un asemenea moment rămâne întipărit pe viaţă în memoria omului.

La 15 septembrie a acelui an păşeam cu emoţie pe poarta Şcolii Medii Nr. 2 din Rădăuţi, 96 de absolvenţi ai ciclului gimnazial, sfioşi, cumva şi speriaţi de noul mediu în care vom învăţa, mulţi neobişnuiţi cu tumultul unei urbe. Şi iată că aşa am trecut peste pragul care, în cazul fiecărei generaţii, separă copilăria de adolescenţă.

Imediat s-au înfiripat prietenii între cei veniţi din satele Depresiunii Rădăuţilor şi cei din oraş. Şi iată că au trecut aproape şase decenii de la acea dată şi prietenia dintre noi s-a cimentat, fiind acum foarte puternică. Şi, dacă anul viitor vom sărbători 60 de ani de la intrarea noastră în liceu, anul acesta sărbătorim 55 de ani de la absolvirea acestuia.

Consider că am fost o promoţie foarte bună. Absolut toţi colegii şi-au continuat studiile în diferite specialităţi, ajungând oameni de nădejde ai ţării. Cei mai mulţi şi-au îndreptat paşii spre sectorul învăţământ, atunci acesta fiind foarte deficitar în cadre de specialitate, ajungând educatoare, învăţători şi profesori, atât pentru ciclul gimnazial, liceal, cât şi pentru cel universitar, alţii cercetători. Unii au devenit economişti, ingineri în multe specialităţi, medici, lucrători în armată. Ce mai, toate profesiile trebuitoare ţării au fost îmbogăţite cu absolvenţii noştri, fiind răspândiţi în cele patru zări ale ţării, de la Rădăuţi la Bucureşti şi de la Galaţi la Timişoara şi Hunedoara. Şi, cum era şi normal, din când în când ne-am dat întâlnire pentru a sta de vorbă şi a arăta ce am mai făcut de la precedenta întâlnire. Iată că sunt 30 de ani de când ne întâlnim în fiecare an, cu excepţia anului trecut. Din păcate, de la un an la altul am venit tot mai puţini, mai ales că după ieşirea noastră la pensie, pe lângă anii adunaţi, am „colecţionat” şi diferite afecţiuni. Dar noi ne-am dovedit destul de încăpăţânaţi, alcătuind un „nucleu dur”, care nu poate fi oprit în organizarea întâlnirilor noastre. Şi iarăşi spun, din păcate, şi numărul profesorilor noştri s-a împuţinat, în acest an rămânând în viaţă doar doamnele Petruţa Bejan şi Ana Savin, ultima fiind foarte bolnavă. Dintre colegii noştri, 22 au plecat la Cer.

După ce şi anul acesta am sunat adunarea, ne-am întâlnit în faţa localului fostului nostru liceu, actuala şcoală „Regina Elisabeta”. Prin amabilitatea doamnei Marcela Ţugulea, directorul şcolii, ni s-au asigurat condiţii excelente pentru desfăşurarea întâlnirii noastre. Cu doamna profesoară Petruţa Bejan. Deşi trecuseră doar doi ani de la precedenta noastră întâlnire, ne-am revăzut cu emoţie. Au fost chiar trecători care s-au oprit să ne-ntrebe ce se-ntâmplă la această şcoală deoarece anul şcolar încă n-a început. Colegele au primit câte o garoafă şi multe sărutări de bun-venit, apoi cătinel-cătinel am urcat scările şcolii şi am intrat în fosta noastră clasă. Cu mare emoţie am privit la urările scrise pe tablă.

Ne-am ocupat locurile foarte cuminţi, apoi Doamna a strigat catalogul, fiecare din cei prezenţi spunând ce-a mai făcut de la precedenta întâlnire. Şi aşa am aflat multe lucruri despre alţi colegi, care n-au putut să vină, dar ne-au trimis mesaje prin alţii. Toţi colegii raportori s-au referit şi la profesorii noştri, unii prezentând chiar situaţii şi întâmplări neştiute decât de ei şi de profesorii în cauză.

După ce s-a distribuit broşura cu promoţia noastră, întocmită pe baza datelor transmise de fiecare în parte (care a vrut), Rică Fetcu, poetul generaţiei noastre, ne-a recitat poezia „Revedere”, creaţie proprie. Din cele 14 strofe ale poeziei prezint cititorilor doar o strofă: „Revăd colegii de-altădată/ Ce uşa clasei o deschid,/ Îmi stă privirea iar mirată/ Când amintiri în ochi s-aprind”. S-a distribuit apoi tuturor şi un plic filatelic, realizat special pentru acest eveniment, plic care a fost lansat şi la poşta din Rădăuţi, plecând în ţară la ceilalţi colegi şi la unii filatelişti.

Ne-am deplasat cu maşinile la Suceviţa, unde ne-am cazat la o pensiune, apoi am coborât în sat, la mănăstire. În amintirea profesorilor şi a colegilor noştri urcaţi la Cer, s-a oficiat o slujbă, rugându-ne pentru odihna lor veşnică, dar şi pentru sănătatea noastră, a tuturor, a membrilor familiilor noastre, a rudelor şi prietenilor.

Tot într-o frumoasă festivitate s-au transformat şi mesele de prânz şi de seară. Gazda noastră, doamna Lina, a făcut ca mesele noastre să se transforme într-o altă sărbătoare, punând pe ele cele mai alese bucate, stropite din belşug cu afinată şi vin de colecţie. Să te ţii după ce s-au „dezlegat limbile”! Absolut toţi s-au străduit să spună câte ceva din viaţa de licean. Câte lucruri am aflat! Am auzit şi întâmplări petrecute între prieteni, de care n-au ştiut până acum decât protagoniştii.

Discuţiile au continuat şi după masa de seară. Nu se dădeau duşi în camere, ca şi cum ar fi fost foarte odihniţi şi nu-i trăgea patul. Dacă cineva ar fi avut ideea de a înregistra cele discutate, ar fi putut scrie o carte…

Ziua a doua s-a constituit într-un nou schimb de păreri şi informaţii, parcă izvorul ştirilor nu s-ar fi epuizat. Dar întâi ne-am deplasat pentru a vizita împrejurimile şi, după cum ştiţi cu toţii, satul Suceviţa are nişte împrejurimi superbe. Nu degeaba tinde să devină staţiune turistică. Am trecut iar pe la biserică pentru a înălţa o nouă rugăciune pentru toţi. Apoi ne-am deplasat şi în cimitirul satului, unde-şi dorm somnul de veci înaintaşii câtorva dintre colegii noştri.

Ne-am întors din nou la locul de cazare, unde ne-am continuat discuţiile, de data aceasta în faţa unui pahar de bere. Şi iarăşi povestiri din timpul şcolii, dar şi din cele întâmplate în timpul studiilor superioare, de la fostele locuri de muncă, şi chiar din cele petrecute de copiii şi nepoţii noştri! Nu suntem noi acum bunici şi unii chiar străbunici ?!

La masa de prânz am avut o mare surpriză. Ne-am întâlnit cu maestrul Corneliu Roşiianu, cunoscut realizator de televiziune, aflat la odihnă în scumpa noastră Bucovină. N-a refuzat să stea de vorbă cu noi şi chiar ne-am fotografiat împreună. Nu te întâlneşti în fiecare zi cu o persoană foarte agreabilă, cum este distinsa lui soţie. Ne-am bucurat mult de această întâlnire.

Apoi am plecat toţi spre Rădăuţi, de unde ne-am îndreptat spre destinaţiile noastre. Doar Rică şi cu Maria au plecat spre Vatra Dornei, unde îşi vor vizita nişte rude, vor sta câteva zile la ei şi apoi vor pleca la Buzău. Şi de data aceasta ne-am jurat că ne vom reîntâlni la anul, dar nu vom veni numai noi, cei de astăzi. Vom face tot posibilul pentru a-i urni şi pe alţi colegi spre locul de adunare, care va fi altul din frumoasa noastră Bucovină. Nu de alta, dar plaiurile acestea de legendă merită să fie toate vizitate.

Ne-a fost foarte greu să ne despărţim, deoarece nu ştim care dintre noi nu va veni la anul. Rămân mijloacele moderne de comunicare, cu ajutorul cărora vom ţine legătura. Şi-apoi până la vara sau toamna viitoare nu mai este mult. Nu-i aşa ? (Text şi foto: prof. GH. DOLINSKI)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: