Vasile Todicescu, un pedagog uitat

 Redactând acest articol, gândul meu a fost să aduc la cunoştinţa contemporanilor personalitatea complexă a unui mare om al Şcolii româneşti, precum şi nedreptatea care i s-a făcut şi care dăinuie până în zilele noastre.

Este vorba de eminentul pedagog Vasile Todicescu, născut în 1887 în Boteştii Horodnicenilor.

Deţinător a trei doctorate în pedagogie şi psihologie susţinute la Universităţile din Iaşi, Geneva şi Iena, Vasile Todicescu va introduce pedagogia experimentală în învăţământul românesc. De asemenea el înfiinţează primul Laborator de Psihologie Experimentală din România, în cadrul Şcolii Normale „Vasile Lupu” din Iaşi.

Din păcate, toate dicţionarele de pedagogie atribuie acest merit profesorilor Vladimir Ghidionescu şi Gheorghe Comicescu de la universitatea clujeană. Cercetând documentele de arhivă m-am putut convinge că laboratorul de la Cluj era într-o fază incipientă, iar cel înfiinţat de Vasile Todicescu funcţiona şi avea rezultate concrete în cercetare, fapt dovedit de articolele publicate în revista „Şcoala Normală”.

Introducerea pedagogiei experimentale în învăţământul românesc şi înfiinţarea primului laborator de psihologie au fost determinate de studiile făcute de Vasile Todicescu în Germania şi Elveţia, în perioada 1911 – 1914.

Ce l-a atras în Germania şi Elveţia pe eruditul profesor Vasile Todicescu?

În Germania încă din 1911 funcţiona Laboratorul de Psihologie Experimentală al savantului Wundt. Acesta a extins metoda experimentală în studierea fenomenelor psihice. Aici Vasile Todicescu îşi dă seama că secole de-a rândul psihologia s-a dezvoltat în cadrul filosofiei, formându-se ca ştiinţă autonomă abia la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX. În Germania, Vasile Todicescu va redacta o lucrare în care obiectul psihologiei îl constituie procesele psihice cognitive, afective şi volitive, însuşirile psihice caracteriale, aptitudinile şi atitudinile, relaţiile psihologice interumane.

În Elveţia, Vasile Todicescu este atras de pedagogia experimentală şi de ideile „educaţiei noi”. La Geneva funcţiona Institutul „J. J. Rousseau”, unde o pleiadă de mari pedagogi ca Ed. Claparede, Pierre Bowet, Adolf Ferriere, N. Vaschide, W. A Lay, A. Binet, au elaborat pe baza metodei experimentale şi a ştiinţelor pozitive lucrări care au înlăturat din învăţământul european pedagogia herbartiană.

Situaţia învăţământului din Germania şi Elveţia l-au impresionat profund pe eruditul pedagog. Comparând cercetarea pedagogică, psihologică şi situaţia învăţământului din Europa cu cea din România, Vasile Todicescu a conchis că „trebuie să ne racordăm şi noi la învăţământul european”.

I s-a propus să se stabilească în Elveţia, oferindu-i-se posibilitatea de a activa în cadrul Institutului „J. J Rousseau”, alături de marii pedagogi menţionaţi mai sus. A refuzat. S-a întors în ţară grăbit şi hotărât să facă la el acasă ce văzuse în Germania şi Elveţia.

Era conştient că ideile noi cu care venise din Occident, precum şi proiectele sale ce vizau cercetarea pedagogică şi psihologică vor fi privite de colegii săi cu zâmbete ironice. Aceştia îşi dădeau seama că Vasile Todicescu era „deasupra” lor în ceea ce priveşte cunoştinţele şi elanul în schimbarea învăţământului şi cercetării, însă ei se simţeau confortabil într-un sistem pe care Occidentul îl ejectase.

Cercetând activitatea ştiinţifică a profesorului Vasile Todicescu publicată în revista „Şcoala Normală”, am putut sintetiza câteva din direcţiile cercetării pedagogice şi psihologice: studiul în vederea cunoaşterii copilului, relaţia profesor – elev, metodele de predare, rolul şcolii în pregătirea copilului pentru viaţă, pregătirea cadrelor didactice pentru munca socială şi răspândirea culturii, promovarea culturii şi educaţia maselor prin conferinţe, iar educaţia estetică să stea la baza tuturor acţiunilor educative, introducerea cinematografiei în şcolile din ţară ca o necesitate. Pentru profesorul Vasile Todicescu nu numai lumea în ansamblul ei ci şi omul trebuie să se caracterizeze printr-o frumuseţe morală, de bunătate sufletească, de generozitate şi de dăruire pentru patrie, pentru ridicarea culturală a poporului.

A participat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918. Darul cel mai de preţ închinat României Mari de către Vasile Todicescu a fost alcătuirea Abecedarului (partea I şi a II-a) şi a cărţilor de citire destinate copiilor ce învăţau în spaţiul cuprins între Nistru şi Tisa.

Pentru râvna depusă în modernizarea învăţământului românesc, Vasile Todicescu s-a bucurat de aprecieri elogioase din partea unor mari personalităţi ca: N. Iorga, G. Topârceanu, M. Sadoveanu, Dimitrie Gusti, dr. C. I. Parhon, T. Simionescu, T. T. Burada etc.

Dintre lucrările eruditului pedagog Vasile Todicescu se distinge şi o lucrare de excepţie „Inconştientul în ştiinţa sufletului” care completează opera „Despre suflet” a lui Aristotel.

Din păcate cercetarea pedagogică şi psihologică din România interbelică l-a pierdut pe Vasile Todicescu. Acesta decedează la 2 august 1926 la vârsta de 39 de ani, răpus de o nemiloasă boală de plămâni.

Mult mai târziu s-a văzut că învăţătorii ieşiţi din mâna lui s-au dovedit a fi cele mai distinse elemente ale societăţii româneşti.

Foştii elevi l-au preţuit. În 1933 câţiva au luat iniţiativa de a-i ridica un bust, executat de pictorul şi sculptorul Dimitrie Loghin în satul natal din Horodnicenii Sucevei – Boteşti.

În aceste rânduri am căutat să aduc un omagiu unui mare pedagog care a pus în practică direcţiile de modernizare a învăţământului românesc. Cu siguranţă a fost un pionier în acest domeniu.

A reaminti oamenilor faptele înălţătoare din trecut înseamnă a-i îndruma spre viitor.

Prof. CONSTANTIN TÂRZIU 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: