PSD Suceava, cu ochii la viitoarele alegeri

 Preşedintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat recent că la începutul anului viitor intenţionează lansarea candidaţilor partidului pentru funcţia de preşedinte, al CJ Suceava şi de primar al Sucevei.

„Ţinta noastră e să câştigăm CJ Suceava”, a spus senatorul Ioan Stan.

Totodată, Ioan Stan a spus că PSD Suceava are în studiu câteva persoane capabile să câştige Primăria Suceava şi că va fi făcută o lansare, la începutul anului viitor, a candidaturilor pentru principalele funcţii de aleşi locali din judeţ.

Întrebat dacă nu este prea devreme să lanseze candidaturile la începutul anului 2018 când alegerile sunt în 2020, Ioan Stan a răspuns că are experienţa foarte bună cu primarul de Fălticeni care a fost lansat în cursă cu un an şi nouă luni înainte de alegeri şi că acesta a câştigat şi este un primar bun. „Trebuie să îl fac cunoscut (candidatul n.r.)”, a spus Stan.

El a exemplificat cu o eventuală candidatură a primarului de Fălticeni, Cătălin Coman, pentru preşedinţia CJ Suceava şi a arătat că până la alegerile din 2020 şi cetăţeanul de la Ulma trebuie să ştie cine este şi ceea ce a făcut ca primar în Fălticeni, cum ar fi spital, bază de agrement, 24 de kilometri de şosea, sau reabilitări de unităţi şcolare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: