Foresta Suceava a pierdut pe terenul liderului Hermannstadt Sibiu

 > Într-un meci din etapa a IX-a, Hermannstadt Sibiu – Foresta Suceava 2-0

 Foresta Suceava nu a putut produce surpriza pe terenului liderului la zi a Ligii a II-a, Hermannstadt Sibiu, pierzând cu scorul de 2-0. Sucevenii au pornit cu handicap în disputa cu sibienii pentru că au primit gol în chiar minutul 6 al partidei când căpitanul Dâlbea a profitat de o nesincronizare în linia defensivă a oaspeţilor.

Acest gol primit devreme, a turnat plumb, cum se spune, atât în ghete, cât şi în spiritul bucovinenilor. Este de fiecare dată greu să revii când ai plecat deja cu un handicap. Sibienii au dominat primele 45 de minute, dar nu au putut majora scorul, apărarea „galben-verzilor” rezistând cu succes.

Din păcate, în mod similar cu prima repriză, Foresta Suceava a luat gol în minutul doi al părţii secunde. Fostul echipier al grupării sucevene, Bogdan Rusu, a înscris cu capul din apropiere. La 2-0 în favoarea gazdelor sibiene nu a mai fost nimic de făcut pentru suceveni. Portarul Began a limitat proporţiile scorului, însă şi Foresta Suceava a avut două oportunităţi bune de a marca prin Cerlincă.

După cum spus şi antrenorul celor de la Foresta Suceava, Nuno Pedro după meci, lipsa de experienţă a jucătorilor săi i-a făcut să piardă întâlnirea cu Hermannstadt Sibiu. Pentru gruparea suceveană urmează un joc foarte important, sâmbăta viitoare, pe „Areni”, când adversară-i va fi CS Baloteşti.

Rezultate înregistrate în etapa a IX-a

FC Argeş – Sportul Snagov                                   1-0

Metaloglobus Bucureşti – ASA Târgu Mureş    4-0

Academica Clinceni – Ripensia Timişoara         2-1

CS Mioveni – Luceafărul Oradea                          3-2

Hermanstadt Sibiu – Foresta Suceava                2-0

CS Baloteşti – Ştiinţa Miroslava                           1-2

CS Afumaţi – ASU Poli Timişoara                       2-1

Dunărea Călăraşi – Pandurii Tg. Jiu                  3-1

Olimpia Satu Mare – UTA Arad                         1-0

Chindia Târgovişte – Dacia Brăila s-a disputat după încheierea ediţiei.

Hermannstadt Sibiu: Căbuz – Mih. Stancu, R. Crişan, I. Stoica, Pamfile – Dâlbea (cpt.), Boboc – Al. Neacşa (P. Petrescu 68′), Bg. Rusu, S. Lupu (Hergheligiu 58′) – C. Neagu (D. Roman 77′).

Rezerve neutilizate: H. Moldovan – I. Popa, C. Pîrvulescu, Dumitriu.

Antrenor: Alexandru Pelici

Foresta Suceava: Began – Ad. Onofraş (Coroamă 29′), Diallo (cpt.), Pappoe (Renquin 58′), Belevschi – Cerlincă, Vl. Stănescu, Acolatse (Prisăcaru 63′), Kimbaloula – Chalabi, R. Sumanariu.

Rezerve neutilizate: Ursache – Păvăluc, Dali Amar, Bosînceanu.

Antrenor: Nuno Pedro

Stadionul Municipal Sibiu; Arbitru: Florin Ovidiu Mazilu (Satu Mare); Asistenţi: Ionuţ Babadac (Alexandria) şi Doru Zamfir (Slatina).

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: