Târgovişte, 3-4 noiembrie 2017

Festivalul-concurs Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”

Creatorilor de literatură din toată ţara, care nu au împlinit 40 de ani, indiferent dacă sunt membri ai uniunilor de creaţie sau au publicat volume de autor, li se aruncă o nouă provocare, şi anume participarea la Festivalul-concurs Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”. Cea de-a XLIX-a ediţie a sa este finanţată de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi este organizată de Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, împreună cu Societatea Scriitorilor Târgovişteni, Biblioteca Judeţeană „I.H. Rădulescu”, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească”, cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România.

Programat a se desfăşura în perioada 3-4 noiembrie 2017, a XLIX-a ediţie a Concursului Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor” este structurată pe patru secţiuni de creaţie: poezie, proză scurtă, eseu şi teatru scurt.

Regulamentul competiţiei mai prevede că „lucrările trebuie editate în word, cu fontul Times New Roman, corp 12, la un rând şi jumătate. Acestea vor avea un motto, ce se va regăsi într-un plic închis, conţinând un CV detaliat (numele concurentului, data naşterii, activitatea literară, adresa şi, obligatoriu, numărul de telefon) şi vor fi trimise prin poştă (imprimate pe hârtie şi pe un CD), până la data de 13 octombrie 2017, pe adresa: Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, str. A. I. Cuza nr.15, cod poştal 130007, Târgovişte”. De asemenea, „în cazul în care lucrările vor fi trimise prin poşta electronică (e-mail – strategiiculturale@yahoo.com), acestea vor fi însoţite de un motto, precum şi de un CV (care să cuprindă datele personale solicitate mai sus), organizatorii asigurând confidenţialitatea acestora până ce juriul va delibera şi va stabili premianţii ediţiei. Concurenţii care nu vor trimite toate datele de identificare vor fi eliminaţi din concurs”.

Concurenţii care au obţinut un premiu la una dintre secţiuni în ediţiile anterioare, se vor putea înscrie în concurs doar la o altă secţiune.

Nu vor participa la concurs lucrările care vor fi trimise după 13 octombrie 2017, data poştei.

Cele 18 premii, în valoare totală de cca. 5000 lei, vor fi acordate concurenţilor, în vechea Cetate de Scaun, cu ocazia festivităţii de premiere a concursului, ce va avea loc pe data de 4 noiembrie 2017. Lucrările premiate vor fi publicate într-un volum editat de Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, în colaborare cu Editura „Bibliotheca”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: